Grupul „Civitas” Deva trage un semnal de alarmă: „La vremuri de criză, buget de austeritate, dar cheltuieli neruşinate”
Gupul de iniţiativă „Civitas” Deva a adresat o scrisoare deschisă administraţiei locale din municipiul Deva în care semnalează cheltuielile exorbitante prevăzute în bugetul de anul acesta, în contextul unei perioade de criză şi al unui buget de austeritate.
„Din câte știm, ne aflăm încă în perioadă de criză, motiv pentru care Primăria Deva a anunțat, zilele trecute, un buget de austeritate și pentru anul 2014. Să explicăm însă și să exemplificăm ce înseamnă această austeritate: reabilitarea locurilor de joacă din unele cartiere are prețuri de deviz cuprinse între 146.000 lei și 700.000 lei, în funcție de mărimea locului de joacă, cu un total pentru cele 14 locuri de joacă de 5,4 milioane de lei; Realizarea cercetării, pentru o monografie a Devei, va avea alocată de la buget suma de 80.000 lei, deși în anul 2012 a mai fost realizată o astfel de lucrare, sub patronajul Consiliului Județean; reamenajarea parcării de la IPH nu ne costă prea mult, „doar” 250.000 lei, cost prevăzut încă de anul trecut”, semnalează Civitas Deva.
Locuri de joacă la preţuri uriaşe
Cea mai piperată investiţie ce va fi derulată în acest an de Primăria Deva este reabilitarea a 14 locuri de joacă. Preţurile, aprobate anul trecut, au fost reactualizate recent de legislativul local, iar pentru reabilitarea a 14 locuri de joacă a fost alocată suma de 5,4 milioane de lei. În unele cazuri preţul a fost actualizat de la 164 de mii la 700 de mii de lei. Ofertele furnizorilor de mobilier şi echipamente pentru locuri de joacă obţinute de Civitas Deva sunt mult mai rezonabile. Amenajarea unui loc de joacă, potrivit ofertelor, nu depăşeşte suma de 150 de mii de lei pentru o suprafaţă amenajată de 200 de metri pătraţi. De precizat şi faptul că în 2012, în Sibiu au fost amenajate opt noi locuri de joacă, iar valoarea investiţiei a fost de 450 de mii de lei.
„Grupul de inițiativă CIVITAS apreciază interesul domnului primar de a-și respecta promisiunile din campania electorală, cu privire la realizarea locurilor de joacă și a terenurilor de sport, dar manifestă un total dezacord față de prețurile uriașe cu care sunt realizate aceste obiective, mai ales că unele din cele prevăzute pentru reabilitare au echipament şi mobilier recent schimbat. Suntem conștienți că fiecare partid are clienții săi, care trebuie răsplatiți într-un anume fel, dar asta nu înseamnă ca banul public să fie folosit în astfel de scopuri și mai ales la astfel de valori”, au conchis reprezentanţii CIVITAS.






