glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Protestatar hunedorean, cu toporul în mulţime

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Hunedoara, care a participat la mitingul ce a avut loc, sâmbătă seara, în faţa Casei de Cultură din Deva, a fost ridicat de jandarmi după ce a “fluturat” un topor printre protestatari.

Pe timpul desfăşurării adunării publice din municipiul Deva, unul dintre participanţi a anunţat patrula Poliţiei Locale, care făcea parte din dispozitivul de asigurare a ordinii publice, cu privire la faptul că un bărbat are asupra sa un topor. Poliţiştii locali l-au identificat pe bărbat, care între timp părăsise adunarea publică şi se afla pe o bancă din apropiere, şi au informat jandarmii. “Asupra bărbatului, Alexandru P., în vârstă de 57 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, a fost găsit un topor. Jandarmii au întocmit acte de constatare cu privire la săvârşirea faptei de port fără drept în locurile de desfăşurare a ordinii publice a unei arme, în conformitate cu art. 29 din Legea 60/1991. Actele de constatare au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor Poliţiei Municipiului Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, locotenent Nicolae Răducu.
Pentru fapta sa, hunedoreanul riscă de la trei luni la patru ani de închisoare pentru port ilegal de armă în timpul unei manifestaţii publice.
Jandarmii hunedoreni au asigurat ordinea publică la adunările publice ce s-au desfăşurat în Deva, Brad, Hunedoara, Orăştie şi Petroşani, la care au participat aproximativ 250 de persoane.

Back to top button