Echipa Devei, cea mai harnică!
Gruparea pregătită de Marius Sîrbu este prima care s-a reunit la nivelul Ligii a patra hunedorene. 15 din totalul de 18 jucători ai Cetăţii au efectuat, ieri după-masa, primul antrenament din 2014. Au pornit în alergare cu acelaşi gând: clasarea în primele trei-patru formaţii ale campionatului judeţean.
Devenii se vor pregăti timp de două săptămâni la stadionul de la poalele cetăţii, pentru ca la începutul lunii viitoare să efectueze, cel mai probabil, şi un mini-cantonament, într-una dintre staţiunile montane din zonă.
Trei absenţe motivate şi două eventuale noutăţi
Primul antrenament din 2014 a adunat la umbra cetăţii 15 dintre cei 18 jucători din lotul devenilor. Au lipsit, motivat, Nicolae Cărăvan (accidentat uşor), Cosmin Ungur (plecat într-o delegaţie, de la locul de muncă) şi Liviu Herci (care se află în sesiunea de examene, la facultate), aceştia urmând să se alăture pregătirii în perioada ce urmează. „Ne-am reunit primii, pentru că e şi normal ca cei tineri să fie cei dintâi când vine vorba de pregătire şi seriozitate. Avem acelaşi gând: să continuăm omogenizarea grupului şi să creştem calitativ din punct de vedere al jocului, în retur. Ar fi bine dacă am reuşi să şi urcăm unul sau două locuri în clasament, dar mai întâi trebuie să îmbunătăţim ceea ce nu a mers aşa cum ne-am dorit în prima parte a campionatului. Momentan, ne vom pregăti pe plan local, dacă va ninge aş prefera să facem un mini-cantonament la munte, dacă nu, vom rămâne aici, iar pe măsură ce ne vom apropia de startul returului vom disputa o serie de partide amicale cu echipe din zonă”, a spus antrenorul devenilor, Marius Sîrbu. Tânărul tehnician al Cetăţii spune că, cel mai probabil, va mai completa lotul actual cu doi jucători de perspectivă din Deva.
Dor de minge şi de gazon
Căpitanul grupării devene, Gabriel Dărăban, spune că de abia a aşteptat întrunirea şi că speră ca echipa să se menţină în partea superioară a clasamentului şi în retur. „Ne-a fost dor de minge şi de gazon, de abia am aşteptat să începem antrenamentele. Formăm un grup, spun eu, frumos şi sper ca acest lucru să se vadă în continuare şi în retur. Trebuie să ne vedem fiecare de treaba lui şi să respectăm indicaţiile domnului profesor. Aşa vom rămâne în top”, a spus purtătorul banderolei de căpitan în echipa Devei.
1 Martie este data la care se va relua Campionatul Judeţean, CNS Cetate urmând să (re)debuteze pe terenul unei alte echipe la fel de tinere, Aurul Certej (locul 4).
Lotul prezent la reunire
Portari: Adrian Farcaş, Adrian Beldean.
Jucători de câmp: Raul Lupşa, Alexandru Jişcanu, Emanuel Lăcătuş, Marinel Şumuţiu, Alexandru Doboş, Gabriel Dărăban, Mihai Olariu, Florin Olariu, Andrei Zaharia, Flaviu Chelariu, Alexandru Medrea, Alin Muntean, Vasile Rus.
Antrenor principal: Marius Sîrbu. Antrenor secund: Aurel Sava






