glasul-hd.ro Web analytics

Ofiţerii DIICOT au descins la bijuterii din Haţeg şi Valea Jiului într-un dosar de contrabandă cu aur din Turcia

Descinderi, marti dimineaţă, la mai multe bijuterii din judeţul Hunedoara dar şi din alte judeţe ale ţării, unde există suspiciuni că au ajuns mai mulze bijuterii contrafăcute. Ofiţerii de la Crima Organizata au efectuat, in total, 225 de perchezitii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale organizate, formată din 91 de persoane, specializate în săvârşirea de infracţiuni de contrabandă şi comercializare pe teritoriul României a produselor supuse marcării, fără a fi marcate. La nivelul judeţului Hunedoara au fost verificate actele contabile dar şi produsele mai mutor magazine cu bijuterii din Haţeg şi Petroşani. De la un cetățean turc din judeţ s-au ridicat mai multe bijuterii din aur și suma de 39.000 de lei.

Liderul grupării, afacerist turc

Gurparea era formată din turci (curzi). Aceştia achiziţionau la preţuri foarte mici aur, il ducea în afara graniţelor ţării ilgal, acolo se topea, după care se aduceau bijuterii noi care erau distribuite la magazine prin eludarea taxelor vamale, a accizelor şi a tot ceea ce înseamnă taxe şi impzite, TVA. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de un număr de 91 de învinuiţi, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2013, pe raza judeţului  Constanţa s-a constituit o grupare infracţională organizată, structurată pe două paliere, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia. Gruparea a fost contituită de un afacerist turc, care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România cât şi pe alte rute internaţionale.

Necesitatea constituirii acestei grupări, a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor „la negru”, cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat, prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa”, precizează procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

Maşini modificate pentru traficul de bijuterii

Bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând liderului grupării, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării  sau direct în Turcia. După introducerea în ţară, bijuteriile erau ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor  cărăuşi. La rândul lor, aceştia din urmă aveau mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, cu ajutorul cărora transportau bijuteriile în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi  Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor.

"Toate autovehiculele folosite, inclusiv autoarele aveau spaţii confecţionate special probabil în Turcia, care se deschideau codat sau secret adică după punerea contactului se apăsau mai multe butoane ale auto şi spaţiile se deschideau electric, erau fie în instalaţia de aer condiţionat şi air bag, fie sub consola dintre scaunele din faţă ale maşiniipân ă spre cutia de viteză şi şasiu, fie în alte părţi ale autovehiculelor", au precizat reprezentanţii DIICOT ALba.

Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state.

Audieri maraton

În urma percheziţiilor domiciliare, un număr de 100 de persoane au fost conduse la audieri la sediul DIICOT Alba. Zeci de kilograme de bijuterii din aur au fost ridicate de anchetatori. Cea mai mare cantitate identificată la un transport intern a fost de aproximativ 20 kilograme.

Acţiunea a fost organizată de DIICOT Alba, împreună cu Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Cifră

60 de kilograme de bijuterii au fost ridicate de ofiţerii DIICOT

 

Back to top button