UN BUGET, DOUĂ BUGETE !
Viaţa politică în ţara noastră are o serie de valenţe care o particularizează faţă de principiile generale ale acesteia. Un aspect semnificativ îl reprezintă derularea ei nu doar în cadrul instituţional prevăzut: parlament, guvern, ministere, consilii judeţene şi locale. Cel mai mult timp dialogul politic se desfăşoară la televiziuni cu prezenţa constantă a unei „armate” de politicieni şi analişti, mai mereu aceiaşi şi, mai mereu, a toate ştiutori, cu opinii categorice, concrete astfel încât bietul telespectator să nu rămână cu vreo confuzie. Foarte mulţi sunt specialişti şi au soluţii viabile dar dacă ajung în funcţii unde trebuie să decidă atunci, ca prin miracol, dispar soluţiile, devin o perdea de fum. Toate acestea îmi reamintesc celebrul slogan din anii '90 cu cele 200 de zile şi 15.000 de specialişti, transformat ironic, pe bună dreptate, în 200 de specialişti şi 15.000 de zile. Nu există nici o fărâmă de relativitate deşi Absolutul este Dumnezeu, cu toate că în cotidian singurul absolut îl reprezintă ideea că totul este relativ.
Guvernul trebuie să guverneze, iar Opoziţia să critice, este o axiomă la fel de clară ca lumina zilei. Aceasta este menirea fiecăruia dintre ele. Aşa se şi întâmplă peste tot în lume de când politica este politică. Un moment semnificativ al confruntării de idei şi principii al celor două părţi este atunci când se adoptă bugetul. Pe baza lui, timp de un an, se gestionează veniturile şi cheltuielile, practic funcţionează economia şi finanţele ţării. Indiferent de timp, Guvern şi Opoziţie, bugetul, pentru cei care îl prognozează, este sublim şi nu poate fi făcut altfel, mai bine, mai concret. Nu permite realitatea şi, uneori, dezastrul lăsat de predecesori. Ca o paranteză să precizăm că în perioada antebelică, succesiv, conservatorii şi liberalii se acuzau reciproc de incompetenţă şi corupţie. Nu de puţine ori aceste acuzaţii deveneau plângeri penale, justiţia fiind cea care trebuia să rezolve aceste diferende. Opoziţia, oricare ar fi ea, trebuie să demonstreze că Guvernul, oricare ar fi acesta, nu a făcut bine bugetul, mai mult, că nici nu este capabil să creeze vreodată un buget acceptabil. Şi cum poate să dovedească toate acestea? Formal, foarte simplu: prin amendamente. Teoretic, acestea înseamnă o corectare a bugetului în aşa fel încât să devină un instrument de lucru viabil. Da, dacă Guvernul este unul al dreptei, iar Opoziţia este de stânga sau invers, dacă Guvernul este al stângii şi Opoziţia a dreptei, înseamnă că principiile lor de constituire a bugetului sunt complet diferite, dacă nu chiar antagonice, dincolo de cuantumul veniturilor şi cheltuielilor propuse. Opoziţia vine, aşa cum am mai spus, cu amendamente dorind să corecteze eventualele erori ale guvernanţilor. Se întâmplă un fenomen ciudat. În primul rând numărul amendamentelor este atât de mare că ar fi nevoie de câteva săptămâni pentru a fi discutate. Sunt câteva sute, dacă nu chiar mii în unele situaţii. Dacă ar fi adoptate doar 1% din ele înseamnă că se creează un alt buget, total diferit de cel conceput iniţial. Cititorii se întreabă, probabil, de unde pot fi sute sau chiar mii de amendamente. Cum de unde? Fiecare opozant depune, în numele alegătorilor din circumscripţia sa, solicitări de sume pentru toate gardurile şcolilor săteşti, pentru toate drumurile judeţene şi comunale, pentru toate căminele culturale. Fiecare amendament este argumentat cu nevoile cetăţeanului care nu mai poate aştepta şi nu se mai poate mulţumi doar cu promisiuni. Nici un amendament nu este acceptat pentru că nu face parte din conceptele care au stat la baza constituirii bugetului. Nu aş vrea să se înţeleagă că aceste obiective nu sunt importante, dar ele ţin de competenţa autorităţilor locale nu de bugetul de stat consolidat.
În felul acesta şedinţele de adoptare a bugetului devin un spectacol anormal, depăşind limitele dialogului politic firesc. Totul este doar o luptă surdă a Opoziţiei pentru a împiedica Guvernul în demersul său de a adopta bugetul. Nu aş vrea să se înţeleagă cumva că sunt un contestatar al Opoziţiei, oricare ar fi ea, că neg dreptul acesteia de a critica Guvernul, oricare ar fi el. Cu toate acestea, nu pot să sper decât la o reevaluare a modalităţilor de dezbatere a bugetului, în limitele unui profesionalism adecvat, fără derapajele care par de neînlăturat. Criticile îşi au rolul lor şi nu trebuie făcute doar de dragul de a fi făcute. Bugetul este cea mai concretă construcţie politică. Tocmai de aceea discuţiile trebuie purtate cu responsabilitate şi, mai ales, profesionalism. Contează, în primul rând, actul guvernării dar are importanţă dialogul politic care, însă, nu trebuie exacerbat. Între Putere, oricare ar fi ea, şi Opoziţie, oricare ar fi ea, trebuie să existe un echilibru, care, e adevărat, nu poate fi stabil 100 % tot timpul, dar nici nu trebuie ca balanţa vreunei părţi să coboare sub anumite limite fără realizarea alternanţei guvernării. „Est modus in rebus”, spune un dicton latin, adică există o măsură a lucrurilor. Ea trebuie respectată, deopotrivă, şi de Putere, dar şi de Opoziţie.
Dr. Gheorghe FIRCZAK
