glasul-hd.ro Web analytics

Muncitori prinşi sub un mal de pământ

Accident de muncă în Petroşani. Doi bărbaţi au scăpat cu viaţă după ce un mal de pământ s-a surpat peste aceştia. Cei doi efectuau lucrări de introducere a canalizării pe strada 1 Decembrie din Petroşani în momentul în care malul de pământ s-a surpat peste aceştia.

La locul evenimentul s-a deplata, de urgenţă, un echipaj de salvare care a intervenit pentru scoaterea celui de-al doilea bărbat la suprafaţă. Primul muncitor a fost scos de către colegii săi, în timp ce pentru salvarea ceiluilalt a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Acesta era prins sub tone de pământ, de la brău în jos şi a fost nevoie de stabilizarea malului înainte de a-l salva pe om. În caz contrar, exista riscul prăbuşirii pământului peste acesta.

Cei doi muncitori au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Aceştia erau angajaţi ai ApaServ Valea Jiului SA. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara va demara cercetări în cazul acestui accident de muncă iar, în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare dar şi de gravitatea rănilor, se vor stabili măsurile ce vor fi luate.

Back to top button