Mai spălaţi din păcate!
FC Hunedoara joacă, astăzi, pentru ultima dată în 2013. „Negru-albaştrii” întâlnesc Jiul Rovinari, în ceea ce va fi ultimul joc oficial din acest an. Deşi, iniţial, trebuiau să întâlnească şi săptămâna viitoare, în deplasare, Ştiinţa Turceni, hunedorenii vor lua pauză, ca urmare a unei decizii de ultimă oră a Federaţiei Române de Fotbal, care a hotărât ca toate meciurile din luna decembrie să se amâne.
În aceste condiţii, elevii lui Constantin Olariu vor disputa partida de la Turceni, fix în ultima zi a lunii februarie a anului viitor. Adică peste ceva mai mult de trei luni!
Un ultim test oficial pentru unii dintre jucători
Partida ce va debuta astăzi de la ora 14.00 poate să fie totodată şi ultima oficială pentru mai mulţi dintre jucătorii Hunedoarei, asta după ce mai multe zvonuri spun că pauza de iarnă va pricinui şi o curăţenie serioasă în lot. Nemulţumiţi de parcursul din ultima vreme, atât cei din conducere, cât şi cei de pe banca tehnică sunt dispuşi să renunţe cinci-şase jucători în pauza competiţională. În ceea ce priveşte jocul cu Jiul Rovinari, hunedorenii nu mai au voie să se gândească decât la toate cele trei puncte, cu atât mai mult cu cât oaspeţii pot fi, la finele sezonului regulat, pe un loc de play-off. În tur, hunedorenii treceau, la prima ieşire din acest sezon, cu 2-0 de olteni, graţie unei „duble” a fundaşului central Ionuţ Homei.
Partida de pe stadionul „Michael Klein” va fi arbitrată de o brigadă arădeană ce îl va avea la centru pe Mircea Ardelean, asistat la cele două margini de Casian Băla şi Alina Mihoc.
Programul complet al etapei a XV-a:
FCM 2012 Reşiţa – FC Caransebeş
Millenium Giarmata – Vulturii Lugoj
FC Hunedoara – Jiul Rovinari
Becicherecu Mic – Ştiinţa Turceni
FC Avrig – Muncitorul Reşiţa
Pandurii II Târgu Jiu va sta.






