Eşec după eşec. FC Hunedoara, în cădere liberă
FC Hunedoara a capotat şi la Lugoj. După ce au fost învinşi, clar, de FC Caransebeş, elevii lui Constantin Olariu au călcat strâmb şi în faţa Vulturilor, 3-2, şi se îndepărtează serios de poziţia care duce în liga secundă.
Hunedorenii au fost conduşi de fiecare dată şi au primit lovitura de graţie cu câteva minute înainte de final, după o gafă comisă de portarul Andrei Raţ.
Două reuşite, trei ocazii şi o gafă mare!
Până atunci, s-a jucat bărbăteşte, fără prea multe menajamente, însă, ca de obicei, gazdele au ţinut trena, în vreme ce Vajda şi compania s-au mulţumit să lovească pe contră. Prea puţin pentru o echipă ce vrea să respire aer de ligă secundă. Lugojenii au ratat şansa de a sparge gheaţa după fix un sfert de oră, când au avut trei ocazii la rând la poarta lui Raţ, într-o singură fază! Goalkeeperul hunedorean a respins, cu greu, un şut cu pământul de la 30 de metri al lui Rogozinaru, apoi lovitura de cap a lui Ardelean (din cornerul rezultat), pentru ca imediat să privească, impasibil, cum mingea deviată de Stoica trece puţin pe lângă. Replica? Alte 15 minute mai târziu, când Petresc a trimis peste, din doar 14 metri, după o aşezare perfectă a lui Lintaru. Fireşte, au venit şi golurile. Trei, până la pauză, toate cu capul! Hîrdău a trimis în plasă o centrare bună a lui Precupanu (36), la fel ca şi Drăgan, care a egalat situaţia, patru minute mai târziu, după o ezitare a lui Micşa. Stoica a făcut 2-1, după un corner a lui Ploscariu, chiar înainte de pauză şi Hunedoara era nevoită să atace şi mai abitir. Numai că „negru-albaştrii” n-au avut clarviziunea necesară pentru a ataca. Astfel că tot gazdele i-au dat emoţii lui Raţ, în trei rânduri, Ploscariu şi Precupanu având şansa de a trece din servanţi în marcatori. Şi totuşi, speranţa renaşte. Scânteia?! Pepenar, care obţine şi transformă un penalty (72) asigurând un final de foc. Şoit zguduie transversala, de la 20 de metri (85) şi un minut mai târziu gazdele dau lovitura: Stoica centrează de pe dreapta, Raţ scapă, nepermis, mingea, iar Petresc, în încercarea de a o respinge, trimite sub transversală. 2-3 şi liderul e acum la şapte „lungimi” în faţă!
Vulturii Lugoj 3 (2)
Micşa 5 (46, Dragostin 6) – Vlădia 6, Ştreangă 6, Miculescu (cpt.) 6, Neagu 5 – Precupanu 6, Ploscariu 6, Rogozinaru 7 (87, Ţoţu), Ardelean 6 (70, Dobra 6) – Hîrdău 6 (69, Radosav 6) – Stoica 7.
Antrenor: Iosif Rotariu
FC Hunedoara 2 (1)
Raţ 4 – Petresc 5, Homei 5 (65, Petcu 5), Dosan 5, Roiu 5 (51, Vîrtan 5) – Drăgan 5 (65, Uibariu 5), Vajda (cpt.) 5, Şoit 5, Nicula 5 (78, Suciu) – Pepenar 6 – Lintaru 5.
Antrenor: Constantin Olariu
Au marcat: Hîrdău (36), Stoica (45, 86) / Drăgan (40), Pepenar (72 – pen.)
Arbitru: Daniel Dămuţă (Stâneşti – Bihor). Asistenţi: Sergiu Albu şi Bogdan Gireadă (ambii din Oradea).
Stadion: „Tineretului”. Spectatori: 500






