Învinşi în ultimul test
Chiar dacă a condus de două ori, FC Hunedoara a pierdut partida de verificare disputată, vineri, pe terenul divizionarei secunde Metalul Reşiţa. Hunedorenii au condus cu 1-0 şi 2-1, dar au cedat imediat după schimbarea garniturii principale (2-3). Amicalul din Valea Domanului a fost ultimul înaintea debutului de sezon.
Pentru trupa lui Olariu au punctat Petcu (18 – la primul său gol în tricoul Hunedoarei) şi Pepenar (58 – penalty), în vreme ce „roş-negrii” lui Alexandru Pelici au revenit în joc graţie lui C. Stoica (56 – penalty) şi Breşneni (63), victoria fiind adusă de reuşita lui Danci (69). În acest ultim test al verii, Constantin Olariu a trimis în teren un prim „11” cu care, cel mai probabil, va ataca din primul minut şi în etapa inaugurală: Raţ – Al. Petresc (cpt;), R. Petcu, Dosan, B. Roiu – Şoit, R. Munteanu, J. Vajda, Pepenar, Fl. Nicula – D. Suciu. După ceva mai mult de 60 de minute au mai intrat pe teren şi Dragotă, Coman, Vîrtan, Găceanu, Drăgan, Vişan, Ungureanu, Uibariu şi Apachiţei (Lintaru şi Homei fiind lăsaţi acasă din cauza unor accidentări uşoare).
FC Hunedoara va debuta în noul sezon al Ligii a III-a, vineri, de la ora 18.00, pe „Michael Klein”, împotriva celor de FC Caransebeş.
9 partide de verificare (7 victorii şi 2 înfrângeri) au susţinut hunedorenii în această vară.






