Sub zodia cifrei 13. Cu noroc sau cu ghinion?
CNS Cetate Deva caută să se reabiliteze după eşecul usturător de la Băiţa, din runda precedentă. Băieţii profesorului Marius Sîrbu primesc vizita celor de la Hercules Lupeni, una din echipele incomode ale campionatului.
Atât gazdele, cât şi vizitatorii lor de mâine au acelaşi mini-obiectiv: să încheie turul de campionat (din care au mai rămas de disputat trei jocuri) neînvinşi. La fel ca şi devenii, cei de la Hercules vor să şteargă de tot cu buretele înfrângerea de etapa trecută cu CS Vulcan. Cele două grupări mai au un punct comun, oaspeţii având la dispoziţie, la fel ca şi Cetate, un lot tânăr. Cele două echipe sunt despărţite în clasament de doar patru puncte. „Nu mă aşteptam să fim chiar pe locul trei, ci undeva în primele cinci. După cele întâmplate îmi dau seama că puteam să terminăm turul de campionat pe locul doi. Asta chiar dacă aria de selecţie este una restrânsă, având în vedere că finanţatorul nostru a decis să ne bazăm doar pe jucători din Lupeni”, a spus, pentru zvj.ro, antrenorul lupenenilor, Dan Voicu. Cel mai interesant joc al etapei va începe de la ora 11.30 şi va fi condus de o brigadă din Valea Jiului! La centru se va afla Cristian Lazăr din Petrila, asistat la margini de Ştefan Bogdan din Vulcan şi Ovidiu Cîrstea din Petroşani.
Derby, doar cu numele
Cealaltă întâlnire mai interesantă a rundei cu numărul 13 va fi cea dintre „campioana” en-titre, Universitatea Petroşani şi principala favorită la locul de baraj în acest sezon, Retezatul Haţeg. Derby în sezonul precedent, jocul din Dealul Institului nu mai are aceeaşi rezonanţă, asta după ce gazdele au sunt de abia pe locul şapte, la 12 puncte în spatele liderului neînvins. „Zimbrii” nu mai vor să facă nici un fel de concesie până la finele anului şi vor să bifeze al unsprezecelea succes din 13 posibile! Partida de la Petroşani i-a fost încredinţată unei brigăzi devene, cu Flavius Coroiu, la centru şi Cosmin Danciu, respectiv Tiberiu Hajdu, la cele două margini.
Programul etapei a XIII-a:
CS Vulcan – CFR Simeria
„U” Petroşani – Retezatul Haţeg
Aurul Brad – Jiul Petroşani
Dacia Orăştie – Inter Petrila
Gloria Geoagiu – Minerul Uricani
Aurul Certej – Metalul Crişcior
CNS Cetate Deva – Hercules Lupeni
Victoria Călan – Şoimul Băiţa (duminică)





