HANDBAL. Noua săptămână vine cu antrenor nou
Principalul finanţator al echipei de handbal feminin Cetate Deva, Marian Muntean, spune că n-a ajuns încă la nici un acord cu nici unul din tehnicienii cu care a purtat discuţii în ultimele zile, însă speră că va rezolva problema imediat după turneul amical la care echipa sa va participa în Ucraina.
„Am avut discuţii cu mai mulţi tehnicieni valoroşi din ţară, chiar şi cu unul de Liga Campionilor, însă n-am ajuns încă la nici un consens. Asta pentru că majoritatea sunt sub contract cu alte echipe şi nu putem vorbi până când nu se vor despărţi de acestea, în eventualitatea în care o vor face, desigur. Tot ce pot să vă spun este că după turneul din Ucraina, Cetate va avea antrenor”, a precizat Muntean.
Cartaş şi colegele sale vor evolua în acest weekend, la Ujgorod, într-un turneu la care iau parte echipa gazdă, formaţia maghiară NKS Dunaffer şi încă o grupare din Rusia. Până acum,Cetate a participat la două turnee amicale, la Târgu Mureş şi Craiova şi a mai disputat alte trei partide de verificare – toate în deplasare.
Debutul oficial în noul sezon va avea loc pe 5 septembrie, în deplasare, la Braşov, împotriva celor de la Corona. Programul complet, precum şi prezentarea lotului, într-una din ediţiile viitoare ale cotidianului nostru.






