Goluri multe la umbra cetăţii
Noua echipă de fotbal a municipiului reşedinţă de judeţ se simte din ce în ce mai bine. Puştii pregătiţi de Marius Sîrbu şi-au mai trecut în cont o victorie amicală, miercuri, după ce au trecut, la scor, 6-0, de Şoimul Băiţa.
Întâlnirea dintre Gabriel Dărăban, Raul Lupşa şi fosta lor echipă a curs într-o singură direcţie. Îmbrăcaţi într-un echipament asemănător celor de la Juventus Torino, devenii au dominat autoritar jocul disputat la poalele cetăţii şi au marcat la foc automat ajungând la al treilea succes amical la rând, în ultimele două săptămâni. Iar golaverajul este unul îmbucurător: 15-4! Antrenorul Marius Sîrbu a avut la dispoziţie întreg lotul, pe care l-a rulat în cele 90 de minute. Cetate mai are programate încă cel puţin trei teste până la startul oficial al noului sezon. Primul, mâine, dis-de-dimineaţă, în faţa celor de la Metalul Crişcior (de care au trecut, în urmă cu o săptămână cu 4-3), pentru ca după aceea să întâlnească doi adversari mult mai puternici: Retezatul Haţeg şi FC Hunedoara – echipă în compania căreia devenii îşi vor prezenta noul lot. În altă ordine de idei, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara n-a stabilit încă ţintarul ediţiei 2013-2014, însă, cel mai probabil, programul complet al celei de-a patra divizii judeţene va fi făcut public în acest final de săptămână. Una peste alta, primul joc oficial al verii va avea loc pe 17 august, la Deva, când pe stadionul „Cetate” se vor întâlni Aurul Brad şi Universitatea Petroşani, în Supercupa AJF.






