„Este cea mai bună măsură luată împotriva evaziunii fiscale”. TVA –ul la pâine va fi redus la 9 la sută
Începând cu data de 1 septembrie, TVA –ul la pâine va fi redus de la 24 la sută la 9 la sută. Directorii firmelor de panificaţie din judeţul Hunedoara consideră această măsură ca una extrem de benefică atât pentru ei, cât şi pentru cumpărători şi pentru eliminarea evaziunii fiscale.
Guvernul a adoptat în cursul zilei de ieri o ordonanţă simplă în baza căreia taxa pe valoarea adăugată la pâine, făină şi cereale va fi redusă la 9 la sută. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie. Potrivit premierului Victor Ponta, scăderea TVA –ului la produsele de panificaţie va avea un impact negativ asupra economiei ţării dar această „gaură” bugetară va fi acoperită prin creşterea accizelor la alcool şi prin introducerea unor impozite la bunurile de lux. Totodată, premierul a sugerat cetăţenilor ca atunci când cumpără o pâine să ceară şi un bon fiscal „deoarece în sens contrar reducerea TVA la pâine va însemna doar ‹pagubă în buget›, iar Guvernul va rămâne singur în demersul de reducere a evaziunii fiscale”. Taxele vor fi mai mari pentru maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur, iahturi, anumite tipuri de armament. Totodată, acciza la alcool va creşte de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.
Pâine mai ieftină şi eliminarea evazioniştilor
Majoritatea producătorilor de pâine din judeţul Hunedoara sunt foarte încântaţi de această nouă măsură şi consideră că este cea mai bună modalitate de a elimina evazioniştii de pe piaţă. De asemenea ei consideră că preţul pâinii va scădea, ceea ce va fi foarte bine pentru oameni dar şi pentru ei pentru că vor avea o producţie mai mare.
„Este cea mai înţeleaptă şi bună măsură care a putut fi luată de cei care ne conduc. În primul rând această micşorare a TVA –ului va avea un impact major pe piaţă deoarece va elimina evaziunea fiscală, iar acei producători de pâine la negru nu vor mai putea să-şi facă de cap. În al doilea rând, consider că preţul la pâine şi la produsele de panificaţie va scădea, deocamdată nu ştiu cu cât, pentru că asta se va stabili în funcţie de piaţă. De asemenea, noi, producătorii mari de produse de panificaţie, vom avea numai de beneficiat de pe urma acestei măsuri pentru că ne vom mări producţia şi nu vom mai fi afectaţi de evazionişti”, a precizat directorul firmei Boromir din judeţul Hunedoara, George Frîntu.
Veste bună pentru hunedoreni
Odată cu această măsură, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, preţul produselor de lux va creşte. Cu toate acestea, hunedorenii sunt extrem de fericiţi deoarece preţul produsului de bază în viaţa lor, al pâinii, va scădea.
„Mă bucur foarte mult să aud că măcar un produs în ţara asta se va ieftini. Consider că noi, românii, nu am mai primit o veste atât de bună de foarte mult timp, chiar dacă ieftinirea nu va fi foarte semnificativă”, a menţionat Elvira Peciu.






