glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Semnalul de alarmă tras de Glasul Hunedoarei s-a auzit la Bucureşti. Steagul lui Avram Iancu a fost retras de la vânzare

Societatea civilă, care a protestat împotriva vânzării steagului lui Avram Iancu, se poate declara mulţumită de demersul făcut. Ministerul Culturii a retras steagul de la vânzare în cursul zilei de ieri.

Una dintre cele mai importante piese ale licitaţiei „România Regală”, steagul de luptă al lui Avram Iancu, a fost retras marţi seară de la vânzare, după ce un grup de iniţiativă, sprijinit de Glasul Hunedoarei,  din care fac parte cetăţeni din mai multe judeţe, printre care şi Hunedoara, au solicitat Ministerului Culturii să nu permită înstrăinarea obiectului cu semnificaţii istorice aparte. Drapelul, care face parte din colecţia personală a unui cetăţean de origine română stabilit în Germania, trebuia să fie scos la licitaţie în cursul zilei de ieri, iar preţul de pornire pleca de la suma de 10 mii de euro. În urma mai multor demersuri făcute de reprezentanţii grupului de iniţiativă, Ministrul Culturii a adresat o solicitare casei Artmark, care a organizat licitaţia, prin care şi-a exprimat intenţia de a-l achiziţiona. „Am făcut această solicitare pentru ca acest obiect, care este prezentat drept un steag al lui Avram Iancu, să poată fi clasat. Este o datorie a celui care pune în vânzare un obiect de artă de importanţă majoră sau un obiect cu semnificaţii majore să facă această procedură potrivit legii. Vom vedea în procesul clasării dacă este cu adevărat un steag care a fost folosit de Avram Iancu şi vom decide ulterior”, a declarat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Demonstrarea autenticităţii steagului

Pe lângă faptul că reprezentanţii grupului de iniţiativă au cerut Ministrului de resort să nu permită înstrăinarea steagului lui Avram Iancu, aceştia au cerut şi amânarea licitaţiei, din mai multe motive. „Iniţial am cerut ca licitaţia de vânzare a steagului să fie amânată până când se va dovedi autenticitatea Steagului, de unde provine şi cât de reale sunt documentele de donaţie, de moştenire şi de proprietate. Totodată, am făcut acest apel creştinesc către Ministerul Culturii pentru a delega nişte reprezentanţi specialişti formaţi într-o comisie care să participe şi să liciteze câştigarea Steagului lui Avram Iancu în favoarea Statului Român, a Ministerului Culturii ”, a precizat unul dintre reprezentanţii grupului de iniţiativă, Costache Aoanei-Rahovean. Steagul este din pânză, mătase şi are broderie cusută cu fir de argint. În mijlocul lui este pictată o scenă care-l înfăţişează pe Mântuitorul între Apostoli, iar marginile sunt decorate cu simbolurile naţionale. 

Back to top button