glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Obişnuinţă. CNS Cetate, în top (şi) la gimnastică aerobică

Clubul de la poalele cetăţii a terminat pe ultima treaptă a podiumului Campionatelor Naţionale ce au avut loc, la finele săptămânii trecute, la Constanţa. Gimnaştii deveni au strâns, în total, cinci medalii şi în consecinţă au acumulat 82 de puncte, fiind depăşiţi în clasamentul general de clubul gazdă, CS Farul Constanţa (222 de puncte) şi de CS UNEFS Bucureşti (129 de puncte).

Gimnaştii hunedoreni au ieşit cel mai bine după probele de perechi mixte, trio şi grup, acolo unde au obţinut, pe rând, două medalii de argint şi alte trei de bronz. Tot câte cinci prezenţe în top 3 a avut şi CSŞ Petroşani, care a pus mâna pe titlul naţional în proba de perechi mixte (categoria III).

Munca în echipă, răsplătită cu medalii

Astfel, cele două titluri de vicecampioni au ajuns la Deva după evoluţiile duo-ului Marian Brotei şi Lorena Iovan (perechi mixte, categoria I), care au adus argintul sub cetate şi la trio, la aceeaşi categorie, alături de Roberta Dănescu. În aceeaşi probă, CNS Cetate a acaparat şi bronzul, graţie rezultatului obţinut de Bianca Tănăsescu, Georgiana Butulan şi Denisa Ianchiş. Celelalte două medalii din acelaşi metal au venit în întrecerea seniorilor la trio, Gabriel Bocşer, Paula Dobra şi Valentina Istrate completând un podium pe care au mai urcat gimnaşti de la UNEFS Bucureşti şi Farul Constanţa, dar şi la grup (categoria I), acolo unde cvintetul feminin Elena Odorog, Lorena Iovan, Paula Dobra, Roberta Dănescu şi Steliana Stoenescu n-a putut stopa supremaţia gazdelor – care au avut două echipe pe podium. Toate aceste rezultate au făcut ca delegaţia deveană (pregătită de Georgeta Cosma) să termine întrecerea pe locul trei în clasamentul Naţionalelor, în faţa unor cluburi ca CS Gimnis Iaşi, Urania Arad, CSŞ Nr. 1 Constanţa sau CSŞ Petroşani (care a ocupat locul 7 din 10).

Peste 150 de sportivi, de la cele mai bune zece cluburi de profil din ţară au luat startul la ediţia cu numărul 18 a Naţionaleleor desfăşurate la malul mării.

18 sportivi legitimaţi la CNS Cetate Deva s-au întrecut la 14 probe din cadrul concursului

CSŞ Petroşani, 8 sportivi şi cinci medalii!

Şi celălalt club hunedorean prezent la întrecerile naţionale s-a descurcat la fel de bine, chiar dacă, în urma punctajului nu s-a clasat decât pe locul şapte în ierarhia cluburilor. Sportivii din Valea Jiului au obţinut câte o medalie de aur şi una de argint şi alte trei de bronz. Titlul de campion naţional le-a revenit Nicoletei Patrichi şi lui Daniel Tavoc (mixt, categoria III), în vreme ce trio-ul Andreea Şotângă-Iasmina Bădărău-Georgiana Negrea s-a mulţumit cu argintul. Cu bronzul au fost responsabili băieţii: Dacian Barna la seniori şi Iulian Perşe, la juniori categoria I, dar şi grupul Andreea Negrea, Andreea Şotângă, Iasmina Bădărău, Daniel Tavoc, Nicoleta Patrichi (categoria 3).

Back to top button