glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Constantin Olariu: „Nu mi-a plăcut atitudinea unor jucători”

Antrenorul celor de la FC Hunedoara s-a declarat complet nesatisfăcut de randamentul elevilor săi în partida de la Giarmata şi spune că mulţi dintre aceştia n-au avut atitudinea pe care se aştepta să o aibă, într-un meci cu o pretendentă la promovare.

Olariu spune că speră ca aceştia să demonstreze în jocul de vineri cu Pandurii II Târgu Jiu ceea ce pot cu adevărat şi aşteaptă pauză competiţională pentru a trage primele concluzii. „Chiar dacă după părerea mea arbitrul a judecat diferit faza penalty-ului pentru gazde şi apoi cea a lui Uibariu, n-am pierdut noi din cauza asta. N-am jucat nimic în partea secundă şi, sincer, m-a dezamăgit atitudinea unor jucători, mă aşteptam la mult mai multe de la ei. Sper ca acest lucru să nu se mai repete până la finalul turului când vom trage linie şi vom vedea ce trebuie să înbunătăţim pentru a ne îndeplini obiectivul”, a spus, după meci, tehnicianul Hunedoarei. Formaţia pregătită de acesta n-a pierdut decât două jocuri în acest campionat, ambele însă în faţa unor echipe, care cel mai probabil vor încheia întrecerea în prima jumătate a clasamentului. În aceste condiţii, punctele irosite cu FC Caransebeş şi Millenium Giarmata ar putea cântări destul de mult în ecuaţia play-off-ului. Calculele se pot complica şi mai mult dacă hunedorenii nu vor învinge nici vineri, formaţia secundă a Pandurilor (locul 4 în ierarhie, la doar trei puncte în spatele „negru-albaştrilor”). Partida de pe „Michael Klein” va începe de la ora 15.00.

Back to top button