Să vină campioana! Autobergamo i-a pus la respect şi pe gălăţeni (GALERIE FOTO)
Devenii au bifat a şasea victorie din tot atâtea posibile în elită. Robert Lupu şi colegii săi au trecut cu 7-2 (3-0) de United Galaţi după un meci pe care l-au controlat aproape 90 la sută din timp. Urmează două săptămâni de pauză la finalul cărora la Deva va veni campioana City’Us Târgu Mureş.
Gălăţenii au arătat, într-adevăr, altfel faţă de restul adversarelor care au intrat pe parchetul Sălii Sporturilor până acum, dar chiar şi aşa, „alb-vişniii” n-au lăsat în niciun moment impresia că se pot împiedica de vizitatorii din Moldova.
„Greii” au dus greul
Gazdele au început perfect jocul şi după nici 120 de secunde aveau deja 1-0. Finalizator? Robert Matei, după un triunghi excelent cu Lupu şi Alin Paul. Cel din urmă a trecut apoi în rolul marcatorului, după o fază aproape identică, petrecută opt minute mai târziu şi lucrurile păreau din ce în ce mai simple. S-au complicat puţin doar când s-au schimbat liniile, Ţiglar, Moţ, Macingo sau Mateescu nefiind parcă în apele lor. Noroc că şi cei de la United n-au fost mai convingători, luând, în mare, cele mai nefericite decizii atunci când se impunea limpezime. Ba mai mult, au pierdut repede şirul greşelilor personale şi acelaşi Robert Matei a profitat, stabilind, de la 10 metri, scorul pauzei (18). Şi după reluare a mai fost loc de câteva sincope, dar Lupu le-a anulat după o acţiune personală (27). Relaxarea şi lipsa de claritate au ieşit însă din nou la suprafaţă şi gălăţenii n-au mai stat pe gânduri, Tudosă marcând de două ori în două minute (28, 30). Semnal de alarmă recepţionat! Robert Matei a revenit în trombă de pe bancă şi l-a servit ideal pe fratele său pentru 5-2, aproape instant (31) şi zarurile erau deja aruncate. A urmat apoi şi prosopul, pentru că finalul a fost de vis: pase rapide, faze de pomină şi încă două goluri la rând din partea lui Mateescu (35, 40). Şase din şase şi Autobergamo aşteaptă cu nerăbdare „clash-ul” cu campioana en-titre, care va poposi la Deva peste două săptămâni (n.red. – Autobergamo va sta în acest final de săptămână, după ce Smart Ionescu Bucureşti s-a retras din campionat).
ASFC Autobergamo Deva 7 (3)
V. Iancu (cpt.) – A. Paul, C. Matei, R. Matei, R. Lupu. Au mai jucat: Mateescu, Macingo, Ţiglar, Moţ.
Antrenor: Robert Lupu
United Galaţi 2 (0)
Tomiţă – Ivan, Moldoveanu, Buleandră, Cojoc (cpt.). Au mai jucat: Tudosă, Salichi, Iorga, Tănăsilă.
Antrenor: David Asandei
Au marcat: R. Matei (2, 18 – lov. de pedeapsă), Mateescu (35, 40), A. Paul (10), Lupu (27), C. Matei (31) / Tudosă (28, 30).
Arbitri: Ovidiu Curta şi Romulus Pop (ambii din Târgu Mureş)
Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 150






