glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Obiecte dacice descoperite de un hunedorean în zona Munţilor Orăştiei

Şase piese dacice au fost descoperite săptămâna aceasta de un hunedorean în zona Munţilor Orăştiei. Piesele se află în custodia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, instituţie ai cărei specialişti le vor recondiţiona în vederea expunerii acestora.

Două săbii, două sape, un vârf de lance şi un obiect greu de determinat din fier au fost descoperite de un bărbat în cursul zilei de marţi, în zona Munţilor Orăştiei. Se pare că hunedoreanul le-a descoperit cu un detector de metale şi le-a dus la Direcţia pentru Cultură Hunedoara. Mai apoi, acestea au fost predate reprezentanţilor MCDR Deva, unde vor rămâne pentru a putea fi admirate de public. „În data de 15 octombrie, am primit de la doamna Angelica Bălos, de la Direcţia pentru Cultură, şase obiecte din fier care datează din epoca Regatului Dac. În urma procesului verbal de primire a pieselor, s-a constatat că obiectele au fost descoperite cu ajutorul detectorului de metale de către un cetăţean din judeţ. Piesele sunt: două săbii, două sape, un vârf de lance şi un obiect greu de determinat. Cinci dintre ele au fost descoperite în satul Ursici, iar vârful de lance în satul Romoşel, din comuna Romos, ambele localităţi din judeţul Hunedoara. Astăzi, cu începere de la ora 10:00 va avea loc o conferinţă de presă la sediul MCDR Deva, unde oamenii vor putea să vadă despre ce este vorba şi vor putea fotografia piesele”, a precizat  doctor Iosif Vasile Ferencz, cercetător ştiinţific în cadrul MCDR Deva.

Back to top button