Remiză pentru alţii. Liderul, blocat sub cetate (GALERIE FOTO)
Retezatul Haţeg a cedat şefia Campionatului Judeţean. „Zimbrii” lui Flaviu Itul au călcat strâmb la poalele cetăţii, 2-2, cu CNS Cetate, asta deşi au revenit de la 0-2, în minutul 91! De pasul greşit al haţeganilor a profitat CS Vulcan, care a urcat pe prima treaptă a ierarhiei după succesul cu Dacia Orăştie.
Cu un parcurs aproape perfect până la ora jocului de la Deva, Retezatul n-a arătat prea multe sub cetate, salvându-se doar în ultimele 10 minute, când Pribac a reuşit o „dublă”. Nu înainte însă ca Lupşa să fie eliminat pentru cumul de „galbene”.
Jocul greşeală aşteaptă
Cele două formaţii s-au urnit greu, spre foarte greu sub soarele tomnatec. Practic, au avut nevoie de aproape o oră de joc pentru a descreţi frunţile celor prezenţi în tribună. După o primă repriză mai mult decât anostă, cu un singur şut pe poartă (Boloş, minutul 40), gazdele au rupt echilibrul. Florin Olariu s-a înfipt bine pe stânga, l-a găsit pe Zaharia în careu, iar longilinul atacant al Cetăţii l-a învins pe Tonca cu un şut frumos în colţul scurt (58). 12 minute mai târziu, acelaşi flanc, alţi „actori”. Cărăvan scapă în viteză pe contraatac, duce mingea până aproape de careu, îi pasează sigur lui Herci, care face 2-0 fără să clipească. Liderul, la pământ! Şi totuşi, mâna de ajutor vine tot de la deveni. Şaucă ţâşneşte pe stânga, în „spate” cu Lupşa care nu-l poate opri decât prin fault. Taman în careul mic! Al doilea galben, implicit eliminarea, penalty transformat cu siguranţă de experimentatul Pribac (83) şi totul se joacă iar. Retezatul se aruncă în faţă şi eforturile nu-s zadarnice. Devenii bâlbâie o minge în careu, se arată colţul terenului (n.red. – decizie contestată de gazde), haţeganii bat scurt şi acelaşi Pribac profită de somnolenţa defensivei din faţa sa şi trimite sub bară, c-un şut-centrare de pe dreapta. 2-2! Pe cine nu laşi să moară…
CNS Cetate Deva 2 (0)
Farcaş 6 – Lupşa 5, Lăcătuş 6, Jişcanu 6, Doboş 6 – Dărăban 6 (cpt.), M. Olariu 6, Herci 6, Fl. Olariu 6, Cărăvan 7– Zaharia 6 (72 Medrea) (89 Ungur).
Antrenor: Marius Sîrbu
Retezatul Haţeg 2 (0)
Tonca 6 – Laslău 6, Kalai 6 (cpt.), Puşcă 6, Daj 6 – Şaucă 6, Simoneac 5 (71 Crişan), Pribac 7, Duma 5 (58 Costea 5) – Boloş 5 (68 Perşe), Ov. Popesc 5.
Antrenor: Flaviu Itul
Au marcat: Zaharia (58), Herci (70) / Pribac (83 – pen., 91)
Eliminat: Lupşa (82 – cumul de cartonaşe galbene)
Arbitru: Sergiu Stanca (Orăştie). Asistenţi: Claudiu Doarvoaş (Mintia) şi Corado Cîrstoiu (Deva)
Stadion: „Cetate”. Spectatori: 200






