Ţintar fixat pentru „optimile” Cupei
Comisia de Competiţii din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a stabilit, prin tragere la sorţi, programul optimilor de finală Fazei Judeţene a Cupei României. Doar trei din cele opt partide vor pune faţă în faţă formaţii din liga a patra, acestea fiind de altfel şi cele mai interesante dispute din această fază.
Astfel, deţinătoarea trofeului, Aurul Brad va evolua, în deplasare, pe terenul celor de la CFR Simeria, într-unul din cele trei dueluri care opun echipe din Campionatul Judeţean. În celelalte două jocuri de acest gen se vor duela Victora Călan şi Gloria Geoagiu, respectiv Inter Petrila şi Hercules Lupeni. Cealaltă finalistă a ediţiei trecute, Retezatul Haţeg (actualul lider al Ligii a IV-a Hunedoara) va juca la Ciula Mare, împotriva celor de la Cetate Răchitova, în vreme ce fosta „campioană”, Universitatea Petroşani se va deplasa la Sântămăria Orlea, pentru jocul cu formaţia din eşalonul al cincilea. Programul „optimilor” mai cuprinde partidele Unirea Veţel – Şoimul Băiţa, Minerul Teliuc – Dacia 2010 Orăştie şi Key Systemsro Ribiţa – Aurul Certej . Toate jocurile se vor disputa, miercurea viitoare, cu începere de la ora 16.00. Dacă după 90 de minute scorul se menţine egal, se vor juca două reprize de prelungiri de 15 minute fiecare, iar dacă şi după acestea egalitatea persistă, se va trece la lovituri de departajare.
5 din cele 16 echipe ajunse în această fază vin din Liga a V-a.






