Doar o surpriză săptămâna trecută. Ce va fi acum?
Primele partide din turul II al Fazei Judeţene a Cupei României, s-au încheiat, la mijlocul săptămânii trecute, cu victoria favoritelor, excepţie făcând doar două partide. Astfel, Unirea Veţel a trecut cu 3-1 de CNS Cetate Deva, iar Cetate Răchitova de Jiul Petroşani cu scorul de 2-0. Alte 18 echipe intră, astăzi, în luptă.
Formaţiile din Liga a IV-a şi a V-a trec din nou în iarbă, după ce în weekend au evoluat în campionat. De data aceasta miza este accederea în următorul tur al competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara. „Tabloul” primelor calificate a prins constur, miercurea trecută, când s-au aflat primele şapte calificate. Cinci dintre acestea sunt din Campionatul Judeţean: Aurul Certej (4-2 cu Zarandul Crişcior), Victoria Călan (3-1 cu Bretea Română), Gloria Geoagiu (2-6 cu Mureşul Pricaz), Retezatul Haţeg (7-1 cu Măgura 2010 Pui) şi Şoimul Băiţa (16-0 cu Santos Boz). Şi lista se va completa astăzi, după 90 sau chiar mai multe minute în care se vor duela, pe rând, Berianul Beriu – Dacia Orăştie; Ponorul Vaţa – Aurul Brad; Unirea General Berthelot – „U” Petroşani; Inter Petrila – Minerul Uricani; Dacia Boşorod – Hercules Lupeni; Minerul Teliuc – CS Ghelari; Key Sistemsro Ribiţa – Metalul Crişcior; AS Sântămărie Orlea – CS Vulcan şi Agrocompany Băcia – CFR Simeria. Toate partidele sunt programate să înceapă de la ora 16.30. Dacă după 90 de minute scorul se menţine egal, se vor juca două reprize de prelungiri de 15 minute fiecare, iar dacă şi după acestea egalitatea persistă, se va trece la lovituri de departajare.






