Cinci persoane au ajuns la spital. Autoutilitara de control roviniete a lovit în plin un microbuz cu şapte pasageri (GALERIE FOTO)
Cinci persoane au ajuns ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva cu politraumatisme în urma unui accident rutier. Singura autospecială de control trafic care acţionează pe raza judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin s-a izbit în plin de un microbuz în care se aflau şapte pasageri.
Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 14:30, pe DN 66, în comuna Băcia. Microbuzul se deplasa pe drumul naţional din direcţia de mers Băcia-Deva. În mijlocul de transport se aflau şapte pasageri, angajaţi ai Centrului Logistic „Transilvania”, care ar fi trebuit să ajungă la schimbul de tură. În loc să-şi înceapă orele de program, aceştia au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei la volan, iar vinovat este şoferul autospecialei de control trafic rutier. „Marin C., de 57 de ani, din localitatea Batiz, conducătorul microbuzului în care se aflau şapte pasageri care circula pe DN 66, pe raza localităţii Băcia, din direcţia Băcia – Simeria, efectuând o cursă specială regulată, în momentul în care a virat stânga pentru a intra în incinta unei societăţi comerciale, a fost acroşat de o autospecială aflată în depăşire, în urma impactului microbuzul răsturnându-se”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, inspector principal Bogdan Niţu. Microbuzul implicat în accident aparţine transportatorului local din municipiul Deva Tirius Transtur. Societatea avea o convenţie cu centrul logistic şi transporta angajaţii la serviciu. În urma accidentului, şoferul autospecialei, Mircea P., şi patru pasageri din microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la UPU Deva. La faţa locului a intervenit şi o echipă a Detaşamentului Deva din cadrul ISU Hunedoara, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora.
Şoferii nu scapă de controlul rovinietei
Autospeciala implicată în accident care acţionează pe drumurile naţionale şi verifică dacă participanţii la trafic au rovinietă este singura care operează pe raza judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin. Potrivit directorului Secţiei de Drumuri Naţionale Deva, Alexandru Borbeanu, în cursul zilei de astăzi o autospecială similară va fi trimisă de la Regionala de Drumuri Timişoara, pentru a-i lua locul celei avariate în urma accidentului rutier.






