Sorin-Tudor Lavu a fost ales viceprimar al municipiului Deva

Luni, 17 februarie, în ședința extraordinară a Consiliului Local, a fost ales unul dintre cei doi viceprimari ai Devei.
Pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar, au fost patru propuneri însă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea absolută (de 11 voturi) necesară obținerii funcției de viceprimar.
Dacă, oficial, se cunoșteau numele a doi dintre consilierii locali propuși pentru acest post: Irinel Faur (PNL), susținut de partid, și Emanuel Ioan Clej (AUR), în timpul ședinței de azi au mai apărut două (auto)propuneri. Consilierul liberal Gheorghe Ludoșean a fost primul care s-a autopropus pentru a intra în cursa pentru funcția de viceprimar al reședinței județului Hunedoara. Apoi, și consilierul local Lucian Mara (USR) a luat cuvântul și, la fel, s-a autopropus pentru a candida pentru acest post. „Cu toții am fost în stradă în vara anului trecut, cu toții am promis oamenilor că vom aduce o schimbare dacă vom fi aleși. Opțiunea electoratului a fost foarte clară, PNL fiind singurul partid din actuala componență a Consiliului Local care a pierdut (…). Mesajul electoratului este foarte clar. Dacă noi, consilierii locali aleși pentru a schimba vechea administrație vom vota un candidat al PNL, înseamnă că nu ne putem privi în ochi oamenii cărora le-am spus pe stradă că noi vom face o schimbare și vom schimba administrația PNL. Acestea fiind spuse, voi candida și eu pentru funcția de viceprimar”, a spus consilierul local USR, Lucian Mara. Gheorghe Ludoșean (PNL) a obținut 5 voturi, Irinel Faur (PNL) – 6 voturi, Emanuel Clej (AUR) – 6 voturi, iar Lucian Mara (USR) – 2 voturi.





