Premiera naţională a filmului “Domestic”. Regizorul Adrian Sitaru a primit titlul de “Cetăţean de Onoare” al Devei (GALERIE FOTO)
Deveanul Adrian Sitaru, regizorul lungmetrajului “Domestic”, şi-a prezentat în premieră filmul pe ecranul Teatrului de Artă şi tot “în premieră” a primit diploma de “Cetăţean de Onoare” al oraşului natal, din mâna edilului Petru Mărginean. Ceremonia organizată după proiecţia filmului a fost parcă o serbare de grădiniţă, socotind după bâlbâielile şi nesincronizările organizatorilor.
Aprecierea filmului prezentat, vineri seara, pentru prima dată în România, este o opţiune subiectivă a fiecărui privitor.
Un film despre moarte şi “mitici”
“Pelicula” este definită de realizatorul ei ca fiind “o comedie despre oamenii care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale ale filmului şi le influenţează evoluţia”. Timp de aproape două ore nu am găsit nimic comic în filmul lui Adrian Sitaru. Nici măcar în foaierul teatrului unde lumea bună a Devei s-a înghesuit la o şampanie şi un pişcot nu s-a întâmplat nimic comic. Din contră, filmul este o poveste dominată de ideea morţii, a morţii animalelor nevinovate, a morţii unei copile nevinovate, a “morţii” unei familii. Nimic comic în moarte! Şi nici în viaţa cotidiană a unor bucureşteni grobieni, aşa cum doar “miticii” ştiu să fie. Personajele nu sunt simpatice, dialogurile sunt banale, aşa cum este viaţa de zi cu zi din România. Pentru juriul unor festivaluri din străinătate este posibil ca grobianismul şi promiscuitatea să fie ceva “exotic” şi să merite premii. Pentru români însă reprezintă viaţa de zi cu zi. Şi parcă m-am săturat să văd şi pe ecran tot ceea ce trăiesc clipă de clipă în realitatea din România.
Hainele împăratului
“Toţi am avut animale şi le-am iubit.Toţi avem responsabilităţi faţă de cei pe care îi iubim şi alături de care convieţuim, şi toţi facem greşeli. Toţi avem familii mai mult sau mai puţin disfuncţionale”, spune Adrian Sitaru despre motivul pentru care a vrut să facă această poveste. Din punctul său de vedere, povestea a ieşit bine. Premiile la festivaluri confirmă acest lucru. Şi din punct de vedere al publicului prezent în foaierul Teatrului după premieră lucrurile au ieşit bine. Nimeni nu a avut nimic de zis. Unii din prea mult bun simţ, că nu era momentul să critice, alţii pentru că oricum nu au înţeles nimic. Cert este că în ţara lui “merge şi aşa” filmul şi întreaga ceremonie de după au fost o reuşită. Chiar dacă organizatorii nu au reuşit nici măcar să dea o cursivitate festivităţii, să “servească” prezentatorul cu florile pe care le-a oferit invitaţilor , sau să-şi regleze din prima microfoanele.
