glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

7,7 milioane de lei pentru reguli clare în arii naturale protejate

Munţii Metaliferi şi aria dintre Brănişca şi Ilia vor avea parte de reguli mai clare în ce priveşte protejarea mediului, în urma finalizării unui proiect cu finanţare europeană. Iniţiativa îşi doreşte să întocmească planuri de management pentru ariile naturale protejate din cele două zone amintite şi beneficiază de o finanţare totală de aproximativ 7,7 milioane de lei, 98 la sută din bani provenind din fonduri europene nerambursabile

„Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă menținerea sau îmbunătăţirea, după caz, a stării de conservare a speciilor și habitatelor de importanţă comunitară şi naţională din siturile Natura 2000 Râul Mureș între Brănișca și Ilia și Munții Metaliferi și 8 rezervații naturale valoroase suprapuse celui din urmă, înșirate pe teritoriul administrativ al județelor Hunedoara și Alba, prin elaborarea planurilor de management al acestor situri Natura 2000 şi conştientizarea populaţiei cu privire la necesitatea şi importanţa implementării măsurilor de management” arată Asociaţia pentru Promovarea Valorilor Naturale și Culturale ale Banatului și Crișanei ”Excelsior” și Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, cele două entităţi care implementează iniţiativa.

Reguli pentru echilibru

Ariile naturale protejate vizate de proiect nu au custozi, motiv pentru care nici nu deţin planuri de management. Este, totuşi, vorba despre zone importante, motiv pentru care s-a decis solicitarea unei finanţări europene. „Prin zona Ilia Brănişca trece autostrada. E nevoie de reguli clare în acea arie protejată. Ariile din Munţii Metaliferi sunt, unele, în vecinătatea proiectului Deva – Gold aşa că şi acolo va trebui să fim atenţi la reguli. Planul de management al unei arii protejate e ca un plan urbanistic general. În el se prevede clar ce se poate face în acea arie şi ce nu se poate face. Noi va trebui să fim foarte atenţi la reguli astfel încât activitatea economică să nu fie obturată, dar nici aria naturală protejată să nu aibă de suferit. Este vorba despre stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică şi protejarea mediului, asta se doreşte prin proiectul prezentat”, explică Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.

Back to top button