glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

51,37 la sută dintre hunedoreni au participat la referendum

Conform rezultatelor finale ale referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, transmise de Biroul Electoral Judeţean, în Hunedoara s-a înregistrat o prezenţă de 51,37 la sută. Participarea la vot în judeţ este peste media naţională (46,23 la sută) cu cinci procente.

Numărul participanţiilor la vot, adică numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente şi numărul persoanelor înscrise în listele suplimentare, în judeţul Hunedoara este de 207.898. La acest scrutin electoral nu există o statistică defalcată pentru prezenţa la vot a persoanelor înscrise în listele electorale permanente şi numărul persoanelor înscrise pe listele suplimentare, deoarece în cadrul proceselor verbale ale secţiilor nu s-au înregistrat separat, ci a fost înscris doar numărul total de votanţi din secţia respectivă.
Din totalul numărului de voturi exprimate, 186.089 au reprezentat voturi valabil exprimate la răspunsul “Da”, 19.650 voturi valabil exprimate la răspunsul “Nu”, iar 2.159 sunt voturi nule. În procente, situaţia arată astfel, dintre hunedoreni 89,51 la sută au votat pentru demiterea Preşedintelui României Traian Băsescu, 9,45 la sută au votat împotriva demiterii şi 1,04 la sută reprezintă voturile nule.

Back to top button