glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

2015 vine cu disponibilizări la Mintia şi Paroşeni

240 de angajaţi ai termocentralelor de la Mintia şi Paroşeni îşi vor pierde locurile de muncă anul viitor. Din minerit, nu pleacă nimeni, în 2015. În următorii trei-patru ani, aproximativ 700 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara vor fi disponibilizaţi. Aceste lucruri sunt prevăzute în strategia de revigorare a CEH care va fi discutată în această săptămână în Consiliul de Administraţie al companiei. Nu se ştie nici acum dacă pe agenda discuţiilor va figura sau nu şi schimbarea managerilor, aşa cum au cerut minerii, la protestele de săptămâna trecută, de la Petroşani.

O şedinţă a Consiliului de Administraţie al CEH este programată pentru astăzi, iar altele două sunt anunţate pentru joi şi vineri. Managerul general al CEH, Aurel Niculescu,  spune însă că există şanse ca şedinţa de astăzi să fie anulată, iar punctele de pe ordinea de zi să fie discutate într-o şedinţă „comasată”, pe parcursul acestei săptămâni.

Miercuri şi joi, sute de mineri din Valea Jiului au protestat în curtea sediului CEH solicitând, printre altele, demiterea lui Niculescu şi, implicit, schimbarea din post a directorului diviziei de minerit, Nicolae Drăgoi. Directorul general al CEH spune însă că, din cunoştinţele sale, o asemenea chestiune nu este trecută pe agenda vreunei şedinţe de CA din această săptămână.

Programul de revigorare, în câteva rânduri

Conform lui Aurel Niculescu, săptămâna aceasta echipa managerială a CEH va discuta cu membrii Consiliului de Administraţie programul de restructurare şi revitalizare a complexului, program despre care spune că a fost finalizat şi transmis superiorilor încă din noiembrie. „Componenta de personal presupune reducerea numărului de salariaţi cu aproximativ 700 în următorii trei-patru ani (acum CEH are în total 6.700 de angajaţi – n.red.). În 2015, din sectorul energetic ar urma să plece 240 de salariaţi, iar din minerit nu va pleca niciunul. În paralel, se urmăreşte o investiţie de 60 de milioane de euro în zona minieră, prin credit furnizor. În sectorul energetic susţinem menţinerea a două grupuri la Termocentrala Mintia şi a unui grup la Paroşeni. Vizăm amenajarea hidroenergetică a Mureşului (pe actualul baraj al termocentralei – n.red.), cu 3 grupuri a câte 2,5 MWh, investiţie pe care o putem avea alocând jumătate din suma necesară unui asemenea obiectiv, dacă s-ar construi de la zero şi amenajarea unui parc fotovoltaic pe halda de cenuşă de la Mintia. Programul este unul realist, iar dacă va fi transpus în practică, în 2018 vom putea să rămânem pe piaţă fără să mai avem nevoie de servicii de energie reglementate”, declară Aurel Niculescu.

Scuze şi acuze

La protestele de săptămâna trecută, minerii din Valea Jiului s-au plâns că nu mai beneficiază nici măcar de strictul necesar în ce priveşte echipamentele de lucru, dând ca exemplu chiar şi salopetele vechi şi rupte cu care sunt nevoiţi să se îmbrace. Protestele pare-se că au plecat însă de la neacordarea la timp a tichetelor de masă şi a tichetelor – cadou aferente lunii noiembrie, întârziere despre care sindicaliştii spun că a fost provocată intenţionat de administraţie, în încercarea de a mai câştiga timp în disputa cu superiorii de la Guvern. „Orice om cerebral nu acţionează în acest fel. Cum să fi vrut noi să provocăm aşa ceva? Ştiţi bine că vreo câteva zeci de mineri au forţat intrarea în sediul CEH. Întârzierea tichetelor a apărut din cauza unei restanţe către firma care ni le eliberează. Problemele legate de echipamente au fost provocate de nişte animozităţi între fostul director comercial, venit din zona energetică, şi alţi membri ai conducerii. S-a schimbat directorul comercial, s-au făcut mai multe plăţi în ultima vreme şi se va rezolva şi problema echipamentelor de lucru. În ce priveşte solicitarea sindicaliştilor referitoare la manageri, am de spus un lucru: nu sindicaliştii numesc directorii, ci reprezentanţii Guvernului şi ai ministerului de resort. Probabil că sindicaliştii au câteva opţiuni, sugerate de lideri ai opoziţiei din judeţul Hunedoara, însă nu doresc să spun mai multe, deocamdată”.

Petre Nica recunoaşte că ar vrea o funcţie

Petre Nica, liderul sindicatului „Muntele” (organizaţia sindicală considerată a fi reprezentativă la nivelul CEH), susţine că actuala echipă managerială trebuie să plece, dar nu se aşteaptă la vreo schimbare înainte de finalizarea procesului de remaniere guvernamentală. „Administraţia a dovedit încă o dată că este una mincinoasă, una care face orice doar ca să-şi păstreze posturile de conducere, prin semnarea acelui protocol de joi, în urma căruia s-a dezamorsat temporar situaţia din Valea Jiului. Ar fi trebuit ca vineri sau astăzi (ieri- n.red.) să se discute în CA şi problema managerilor. Deocamdată nici nu avem cui să adresăm revendicările noastre, până nu se finalizează complet procesul de remaniere guvernamentală. Măsurile de viabilizare propuse în ultima vreme nu au avut consistenţa necesară şi s-au rezumat mai mult la concedieri. Angajările din acest an au avut o conotaţie electorală”. În momentul în care a fost întrebat dacă doreşte sau nu o funcţie în viitoarea echipă managerială, Petre Nica a reacţionat, iniţial, virulent: „Este o manipulare grosolană venită dinspre actuala administraţie. În nicio situaţie, în niciun context, nu s-a pus vreodată problema aceasta. Este doar o tentativă mârşavă a administraţiei de a mă discredita”. Am reluat întrebarea formulând-o şi mai scurt: „Vreţi sau nu să aveţi o funcţie de conducere în cadrul CEH?”, iar răspunsul a fost diferit: „Nu doresc în acest moment, dar nici nu exclud această posibilitate pe parcursul carierei mele profesionale”.

Back to top button