glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

20 de elevi ai Colegiului Tehnic ”Transilvania” Deva și voluntari ai Asociației ”F.I.B.O.O. – Fapte și Idei Bune Oriunde, Oricând” au participat alături de polițiști, la o acțiune de conștientizare a comunității asupra consecințelor violenței domestice prevenire.

O nouă activitate de prevenire a violenței domestice a fost organizată de poliţişti, în centrul municipiului Deva, în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Europei și O.S.C.E.

Acţiunea s-a desfăşurat în centrul municipiului Deva la data de 04.12.2019 şi a constat în realizarea unui  „flashmob” („statui vii”)  prin care tinerii au ilustrat cele patru etape de escaladare a violenței domestice: de la ceartă, la episodul violent, intervenția poliției și urmările ireparabile ale abuzului asupra femeilor.

Acțiunea face parte din campania internațională ”Spune NU violenței domestice” derulată în perioada 25.11 – 10.12.2019 cu ocazia celor ”16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor”.

Polițistul de prevenire prezent la eveniment și elevii au atras atenția comunității asupra mesajului campaniei și au promovat afișul acesteia, numerele de telefon disponibile pentru cei aflați în nevoie precum și pârghiile legale existente în favoarea victimelor.

În primele 10 luni ale acestui an, poliţiştii hunedoreni au emis 129 ordine de protecţie provizorii (98 în mediul urban şi 31 în mediul rural), în urma analizării unor stări conflictuale existente în familii.