glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

2.000.000 de litri de distracţie. Spectacol de colinde pe o scenă inedită: în incinta Aqualand

Devenii care s-au bălăcit ieri dimineaţă în bazinele de la Aqualand au avut parte de o surpriză pusă la cale de personalul complexului. Mai multe grupuri de colindători au „descins” în incinta complexului acvatic pentru a le ura vizitatorilor sărbători fericite, într-un mod cu totul inedit – pe marginea bazinului.

Momentul artistic a marcat începerea sezonului de iarnă la Aqualand Deva şi totodată lansarea campaniei 2.000.000 de litri de distracţie. „Două milioane de litri de distracţie pentru că în incinta Aqualand sunt peste două milioane de litri de apă. Încercăm în cadrul acestei campanii să organizăm cât mai multe evenimente pentru ca toţi vizitatorii noştri să fie mulţumiţi. Primul eveniment va fi spectacolul de colinde susţinut de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva. Ne propunem ca în fiecare lună să organizăm cel puţin un eveniment”, a precizat administratorul complexului acvatic, Irinel Faur.

Site nou pentru Aqualand

Odată cu campania de distracţie a fost lansat şi noul site al complexului acvatic. Toţi cei care vor să fie la curent cu ultimele noutăţi şi evenimente organizate de echipa Aqualand pot accesa site-ul www.aqualanddeva.ro. Tot aici vor găsi şi informaţii despre serviciile oferite, orarul de funcţionare, normele de conduită, preţurile şi o galerie foto/video de prezentare.

De sărbători, haideţi la bălăceală

Complexul acvatic îşi aşteaptă vizitatorii şi în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a se relaxa la saună sau la o „porţie” de masaj. Complexul acvatic este deschis pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. În 24 şi 31 decembrie, Aqualand Deva va fi deschis între orele 9 şi 18, iar în zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, hunedorenii sunt aşteptaţi la bălăceală între orele 12 şi 22. În restul zilelor, complexul funcţionează după programul normal, între orele 9 şi 22.  

Back to top button