glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

143 de ani de la moartea lui Avram Iancu, marcați în județ. Politicieni, chilipiruri și un strop de istorie la Serbările Naționale de la Țebea

Peste 5.000 de oameni s-au adunat, ieri, la Țebea pentru a participa la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 143 de ani de la moartea lui Avram Iancu. La fel ca în anii trecuți, și de această dată numeroși politicieni și-au făcut apariția la eveniment.

Manifestările închinate memoriei lui Avram Iancu, desfășurate în complexul istoric din Țebea, au fost deschise, în cursul dimineții de ieri, cu o slujbă religioasă de pomenire, la care au luat parte episcopul Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți. Cum era de așteptat, și de această dată mai mulți miniștri, șefi de partide și parlamentari s-au afișat prin mulțimea adunată să asiste la ceremonii. Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, copreședintele PNL, Vasile Blaga, dar și mai mulți parlamentari și reprezentanți ai mai multor instituții publice și partide politice din județ și din țară, cu toții au fost prezenți la eveniment. Totodată, la Țebea au mai fost prezenți veterani de război, dar și o delegație de oameni de cultură, în frunte cu Laurian Stănchescu, care a participat la Marșul Național „Avram Iancu”, organizat săptămâna trecută, pe un traseu de 100 de kilometri, străbătuți pe jos.

Cinste pentru Crăișorul Munților și fără declarații politice

După slujba religioasă, reprezentanţi ai instituţiilor statului au depus coroane de flori și, la fel ca și anul trecut, lângă mormântul lui Avram Iancu nu s-au mai rostit discursuri politice. Evenimentul a continuat cu o scurtă evocare istorică, în care a fost prezentată personalitatea Crăișorului Munților, iar la final a avut loc defilarea Gărzii de Onoare. „Am venit să cinstim memoria Crăișorului, pentru că a fost un român profund, care a trăit și a murit cu patria în suflet. Cred că toți avem de învățat de la Avram Iancu și poate reușim să înțelegem că nu trebuie să fim dezbinați, că țara asta are nevoie de unitate”, a declarat președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea. La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a refuzat să dea declarații politice și s-a rezumat doar la un mesaj despre ce rol important a avut Avram Iancu în istoria țării: „Cred că este timpul ca după 25 de ani, clasa politică românească să înțeleagă anumite valori ale statului român și să le respecte. Este momentul ca aici, unde avem unul dintre eroii neamului românesc, să învățăm să avem mai puține discursuri politice. Avram Iancu este unul dintre oamenii care au marcat istoria și destinul statului român și trebuie respectat altfel ca până acum”.

Chilipirurile au luat locul istoriei

La ceremoniile organizate la mormântul lui Avram Iancu au luat parte doar câteva sute de oameni, din cei 5.000 prezenți. A fost vorba de o categorie de oameni care încă mai preţuiesc istoria şi îşi mai fac timp pentru a-şi aminti de momente şi de persoane importante din trecutul poporului român. Majoritatea celor prezenți la Serbările Naționale de la Țebea au fost interesați de chilipirurile din târg sau de terasele cu mici și bere. Din păcate, și în acest an marfa de „iarmaroc” a dominat produsele tradiţionale. Prea puţini meşteri din zonă au reuşit să mai apară cu oale de lut ori obiecte casnice din lemn, semn că se declară învinşi în războiul lor cu „plasticăraia” viu colorată ce invadează orice serbare „câmpenească”, indiferent că e organizată într-un sat, sau într-un centru de oraş cu pretenţii. Serbările au continuat cu un spectacol de muzică populară, la care au participat reprezentanţi de seamă ai cântecului popular românesc. Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului – Judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara şi Primăria comunei Baia de Criş.

Back to top button