12 ani de temniţă pentru că şi-a violat fiica
Cristinel Radu, bărbatul în vârstă de 31 de ani, din Lupeni, trimis în judecată după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani, a primit, ieri, verdictul magistraţilor Tribunalului Hunedoara: 12 ani de închisoare şi şase ani interzicerea unor drepturi.
Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, “se menţine măsura arestării preventive a inculpatului şi se deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive. Se dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare. Instanţa a constatat că reprezentantul legal nu s-a constituit parte civilă. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de zece zile”. Cristinel Radu a ajuns pe mâna oamenilor legii, în luna iulie, după ce fiica acestuia, în vârstă de 14 ani, sătulă de traumele la care a fost supusă a decis să-i povestească mamei sale clipele de coşmar prin care a fost obligată să treacă timp de şase luni. Terifiată de întâmplarea fetei, femeia, care mai are acasă trei copii, s-a dus “glonţ” la poliţie, împreună cu fiica sa, unde a povestit totul oamenilor legii. Minora le-a spus anchetatorilor că nu a cutezat să vorbească cu nimeni despre clipele de coşmar prin care a fost nevoită să treacă de frică, deoarece tatăl său a ameninţat-o cu bătaia şi chiar cu moartea. După ce a povestit oamenilor legii tot coşmarul, minora a fost investigată de medicii din Petroşani, care au confirmat o deflorare mai veche. Bărbatul, originar din judeţul Mureş, nu avea un loc de muncă şi are doar trei clase absolvite.






