glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

11 tineri hunedoreni vor reprezenta judeţul la Festivalul “Stelele Cetăţii”

Cei mai talentaţi tineri din judeţul Hunedoara, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, îşi vor pune în valoare calităţile muzicale la cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului concurs “Stelele Cetăţii”. În urma etapei de selecţie, 11 tineri au fost aleşi să reprezinte judeţul la festival. Festivalul de muzică uşoară “Stelele Cetăţii” este organizat de Centrul Cultural “Drăgan Muntean” din Deva şi se va desfăşura în perioada 27-29 noiembrie. Manifestarea are caracter de concurs pentru tineri interpreţi, propunându-şi descoperirea unor talente interpretative reale, promovarea creaţiei muzicale a compozitorilor români şi stimularea spiritului de competiţie şi autodepăşire al tinerilor solişti. În urma etapei de selecţie, care a avut loc în data de 16 noiembrie, la Centrul Cultural din Deva, 20 de elevi din ţară şi străinătate au fost aleşi pentru marea finală. Cei mai mulţi finalişti sunt din judeţul Hunedoara – 11, iar restul sunt din Serbia, Bacău, Prahova, Timişoara, Iaşi, Oradea, Chişinău, Cluj şi Miercurea Ciuc. Marea finală a concursului este programată pentru data de 28 noiembrie, când va avea loc spectacolul concurs şi recitalurile, iar în ultima zi a festivalului va avea loc Gala laureaţilor. Juriul concursului va fi format din compozitori, muzicologi, interpreţi şi personalităţi ale vieţii muzicale. Valoarea totală a premiilor “puse la bătaie” se ridică la o mie de euro. Câştigătorul va pleca acasă cu Trofeul “Stelele Cetăţii” câştigătorilor, iar participanţii vor primii plachete şi diplome.

Back to top button