NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Unitate de alimentație publică din Hunedoara, închisă de inspectorii sanitari-veterinari
dsv

Unitate de alimentație publică din Hunedoara, închisă de inspectorii sanitari-veterinari

Amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 3.000 lei și cinci avertismente au aplicat inspectorii sanitar-veterinari pe parcursul săptămânii trecute, pentru neregulile din magazine și din domeniul sănătății animalelor. În plus, din cauza condițiilor de igienă precară, organele de control au sistat activitatea unui magazin din Hunedoara.

În perioada 05 – 09 februarie, inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara (DSVSA) au efectuat controale în domeniul siguranței alimentelor și a sănătății / bunăstării animalelor. Controalele au vizat identificarea şi retragerea de la comercializare a produselor care prezintă un risc pentru sănătatea publică, depozitarea, verificarea, transportul, etichetarea şi comercializarea produselor, dar și condițiile în care sunt transportate și comercializate animalele. „În urma verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentelor a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei și trei avertismente. În plus, a fost dispusă și o  ordonanță de suspendare temporară a activității pentru igiena necorespunzătoare pe fluxul tehnologic autorizat. Principalele neconformități pentru care s-au dispus sancțiunile contravenționale și avertismentele au fost: etichetare defectuoasă sau lipsa acesteia, depozitare și manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și ustensilelor din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Hunedoara, Leontin Laslău.

Amenzi pentru comercializarea animalelor

Conform organelor de control, un crescător de animale din județ s-a ales cu o amendă contravențională deoarece a comercializat animale în târg fără documentele sanitar-veterinare legale. „În domeniul sănătății și bunăstării animalelor, au fost aplicate două avertismente și o sancțiune contravențională în valoare de 720 lei pentru vânzarea animalelor neînsoțite de documente sanitar veterinare oficiale. Motivele pentru care s-au dispus avertismentele au fost următoarele: nu a fost notificat medicul veterinar privitor la  animalele nou introduse în exploatație și comercializarea animalelor în târguri fără să fie însoțite de toate documentele sanitar-veterinare legale”, a adăugat Leontin Laslău.

Vaccinare antirabică la câini și pisici

DSVSA Hunedoara precizează faptul că săptămâna trecută au fost efectuate vaccinuri antirabice la câini și pisici în conformitate cu Programul Cifric stabilit de instituție în baza Programului Strategic. Acestea fac parte din campania de vaccinare antirabică, care se desfășoară în perioada 01 octombrie 2017– 28 februarie 2018. „S-au efectuat controale pentru verificarea modului de efectuare a vaccinării antirabice la câini și pisici. De asemenea, începând cu data de 01 februarie a demarat și campania de recoltare a probelor de sânge pentru testarea Anemiei Infecțioase Ecvine la cabaline în localitățile sau exploatațiile indemne. În plus, DSVSA a distribuit pliante și afișe în vederea informării populației privitor la situația epidemiologică a Pestei Porcine Africane. Am avut intervenții în presa scrisă și audiovizuală pentru informarea populației privind obligativitatea notificării către medicul veterinar din localitate a cazurilor de îmbolnăvire și mortalitate la porcine”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA.

 

 

Despre Raluca STROIA

Citește și

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

Trei școli premiate la Palatul Parlamentului cu câte 5.000 de lei

Trei unităţi de învăţământ din județul Hunedoara au primit ieri la Palatul Parlamentului certificatul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *