glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Semnificaţia sunetelor de alarmare a populaţiei în caz de dezastre sau fenomene extreme

Furtuna de duminică și fenomenele meteo extreme din ultimele zile au readus în atenţie importanţa utilizării sistemelor de alarmare. Chiar la Brad, miercuri, în urma unei avertizări cod portocaliu de vânt puternic și ploi au fost pornite semnalele de alarmare a populației. Din păcate, majoritatea brădenilor nu au știut semnificația avertizărilor, ba mai mult, unii le-au luat în derâdere.

Potrivit legislaţiei în vigoare (OMAI 1259/2006), înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează pentru evitarea surprinderii şi luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare. Semnalele de alarmare acustică a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei. Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut. Semnalul Alarmă aeriană se compune din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele. Alarmarea presupune transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Semnalul Alarmă la dezastre se compune din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Semnalul Prealarmă aeriană se compune din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Semnalul Încetarea Alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.

Back to top button