glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sântuhalm, satul fără poștaș. De trei luni, în localitatea aparținătoare Devei, facturile și scrisorile nu mai vin la timp

De mai bine de trei luni, satul Sântuhalm, care aparține de Deva, nu mai are poștaș. Oamenii spun că nimeni nu le mai aduce facturile, iar pensiile le sunt împărțite în capela din sat. Pe de altă parte, reprezentanții Poștei Române admit că există o problemă în legătură cu lipsa personalului, dar susțin că pensionarii își încasează banii dintr-un „ghișeu mobil”, nicidecum în capelă.

Din cauza numărului mic de angajați ai poștei, scrisorile sau facturile nu mai ajung la destinatari, ci așteaptă să fie ridicate. Se întâmplă la Sântuhalm, un sat aflat în imediata apropiere a Devei, unde oamenii sunt pur și simplu disperați. Pentru a-și ridica facturile, localnicii spun că sunt nevoiți să meargă la poșta de la gara din municipiul reședință de județ, acolo unde ar trebui să își caute singuri plicurile în saci cu corespondență neridicată. „De aproape 3-4 luni nu mai avem poștaș și, drept urmare, nu mai primim corespondența acasă… Ne confruntăm cu probleme la plata facturilor și multe altele. La poșta de la gara din Deva, de care aparține Sântuhalmul, ni s-a zis că sunt trei saci cu plicuri pentru Sântuhalm și să ne alegem de acolo corespondența. Mai rău e că, o dată pe lună, vine un om trimis de la poștă pentru pensiile oamenilor și li se eliberează banii în capela bisericii din sat”, spune Loredana.

Cărmăzan: „Nimeni nu vrea să vină la concurs”

deschidere medalion Romi CarmazanDirectorul Oficiului de Poștă Hunedoara, Romi Cărmăzan (foto), recunoaște existența problemei personalului. „De vreo două luni merge anunțul de concurs și nu vrea nimeni să vină în condițiile date. Salariul este de vină. Pentru că o parte din salarizare este cotă fixă, iar o parte este cotă variabilă, adică procent din încasări. Un agent poștal ajunge la 1.300-1.400 de lei net, plus bonuri, la care se adaugă comisionul. Anul trecut, în vară, a fost făcută o restructurare, iar acum nu mai găsim oameni. Am cerut modificarea condițiilor la București, și sperăm ca de luna aceasta poate reușim să găsim oameni. Noi încercăm să suplinim cu personal din Deva, dar e foarte greu. Ne ducem de două ori pe săptămână cu mașina în sat și facem distribuție acolo, dar nu e suficient”, a declarat directorul Oficiului Județean de Poștă Hunedoara, Romi Cărmăzan. Potrivit acestuia, problema nu este singulară, și alte localități confrundându-se cu ea. Cărmăzan susține, totuși, că pensiile ajung la timp și nu sunt distribuite în capela bisericii. „Pensiile ajung la timp. Noi avem o mașină cu ghișeu mobil, cu care facem achitările. Din acea mașină se fac plăți. Probabil că o fi fost la biserică, pentru că acolo i-o fi prins pe toți la un loc. Acelea sunt povești cu capela… Acesta nu este însă un caz singular. Mai sunt localități unde avem probleme de genul acesta. Găsim tot mai greu personal care vrea să lucreze. Este o muncă grea. Nu sunt doritori”, mai spune directorul OJPH, Romi Cărmăzan.

3 Comments

  1. Romi Cărmăzan nu spune tot adevarul. Au dat afara postasita de la Santuhalm pentru ca aceasta nu a fost de acord ca in acealasi salar sa faca si localitatea Cristur, in conditiile in care nu ii asigurau transportul si nici nu il decontau.
    Da, platile s-au facut la capela, s-au facut si in holul bisericii si uneori la caminul cultural. Azi la ora 10 vine din nou posta la Santuhalm, va invitam sa ii vedeti.

Vezi și

Close