glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Primul salon de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni, la MCDR

Pasionaţii de artă fotografică sunt invitaţi săptămâna aceasta la un eveniment artistic de mare amploare. Este vorba despre vernisajul primului salon de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni, intitulat „Ipostaze Informale”.

Evenimentul va avea loc în spațiile special destinate artelor plastice și vizuale din Palatul Magna Curia și prezintă publicului 18 lucrări, de la tot atâția artiști fotografi, printuri de mari dimensiuni (100 x70 cm). Salonul este organizat de către Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, fiind o acțiune derulată sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR). Cei 18 fotografi care expun sunt: Grigore Roibu, Adrian Stoica, Ovidiu Manoilescu, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Marius Isfan, Raul Poenar, Cosmin Stan, Mihai Panaitescu, Iulian Solda, Horia Ştefan Trânc, Daniel I. Iancu, Ioan Todor, Cristian Rus, Radu Muntean, Oana Muntean, Nicolae Oprea, Vasile Sârb. Acest prim salon de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni „este un prilej de întâlnire cu arta fotografică hunedoreană care trece de la figurativ la nonfigurativ, de la real la abstract. Este o expoziție care adună preocupările diverse ale artiștilor fotografi profesioniști de pe raza acestui județ. Fotografii care expun la MCDR Deva, la sfârșitul acestui an, au reprezentat cu succes arta fotografică hunedoreană în cadrul celor mai prestigioase saloane internaționale din întreaga lume. Acum, în pragul sărbătorilor, lucrările lor sunt expuse acasă, la Deva, pentru a fi admirate de prietenii și publicul nostru”, a declarat Grigore Roibu, președinte AAFH. Salonul de iarnă este ultimul eveniment din acest an al AAFH, cu ocazia căruia va fi înmânat titlul „Fotograful anului”, distincție pe care AAFH o oferă fotografului care a contribuit în mod excepțional în anul 2017 la promovarea artei fotografice hunedorene. Vernisajul are loc marţi, 12 decembrie 2017, de la ora 17.30.