Poştaşii ameninţă cu greva generală
Nemulţumiţi că şefii companiei nu dau semne că ar dori cu adevărat o restructurare corectă a Poştei, factorii poştali, oficianţii, manevranţii de valori şi şoferii ameninţă că vor înceta să mai lucreze. Anunţul a fost făcut astăzi, la Deva, de liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu (foto). Acesta precizează însă că, dacă se va ajunge la o asemenea situaţie, protestele vor avea loc în primele decade ale lunilor viitoare, nicidecum în perioada în care se distribuie pensiile.
Sindicaliştii solicită o creştere salarială minimă de 200 de lei pentru fiecare dintre cei 24.600 de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română, în condiţiile în care salariul brut al unui factor poştal este acum doar de 1.200 – 1.400 de lei. Administraţia companiei declară că o asemenea majorare este posibilă doar în condiţiile unor noi reduceri de personal (după ce 4.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi cu trei ani în urmă). În cazul în care cele două părţi nu vor ajunge la un consens până pe 25 august, în prima decadă a lunii septembrie, sau în perioada similară a lunii octombrie toţi angajaţii Poştei vor întrerupe lucrul. Liderii sindicali nu folosesc termenul de „grevă generală” din cauză că o asemenea formă de protest, conform noului Cod al Muncii, este ilegală în condiţiile în care nu are legătură cu negocierea unui Contract Colectiv de Muncă.
Hotărâţi pentru grevă
„Colegii noştri nu mai vor mitinguri şi marşuri de protest, deoarece au văzut că nu au prea avut efect. Se lucrează în condiţii greu de imaginat în Poşta Română. Degeaba se laudă conducerea cu un profit de 3,9 milioane de euro în prima jumătate a anului pentru că noi nu resimţim existenţa acestui profit, nici în condiţiile de muncă, nici în salarii. Excludem derularea de proteste în perioada acordării pensiilor, pentru că băncile asta abia aşteaptă. Şi-aşa băncile încearcă să-şi bată joc de noi, punând la dispoziţie pentru pata pensiilor foarte multe bancnote de 1 leu şi 5 lei. E un alt tertip de-al lor pentru a-i determina pe pensionari să migreze de la Poştă către ele. Cel mai probabil, protestele vor avea loc în prima decadă a lunii octombrie”, declară liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali, Matei Brătianu.
Poşta are „400 de împingători de apă la vale” plătiţi regeşte
Matei Brătianu declara la începutul acestui an că Poşta Română are o „tumoră” reprezentată de aproximativ 400 de salariaţi cu retribuţii de 5.000 – 7.000 de lei, toţi angajaţi în structura centrală, de directorii numiţi politic. Îşi susţine şi acum afirmaţia. „Nu suntem de acord să plece niciun angajat din „talpa Poştei”. Primii care ar trebui să plece sunt cei 400 de împingători de apă la vale din structura centrală a companiei. Cei cinci directori generali care s-au succedat în ultimii opt ani la conducere au adus, fiecare, câte cinci prieteni, care, la rândul lor şi-au adus alţi prieteni sau chiar rude, pentru care s-au creat tot felul de servicii şi direcţii speciale, doar ca să poată fi plătiţi cu salarii foarte mari. Aceste beizadele politice ar trebui să plece. Poşta Română are 202 aşa zişi experţi, foşti directori cărora li s-au desfiinţat posturile, dar unele contracte sunt încheiate în mod păgubos pentru companie. Din 2010 şi până acum, 26 la sută din personalul operaţional al companiei a plecat, veniturile au scăzut cu 10 la sută, volumul de prestaţii a scăzut cu 10 la sută, dar numărul persoanelor cu funcţii de conducere a crescut cu 40 la sută”, mai spune Brătianu.
Pe lângă salariile mici, poştaşii sunt extrem de nemulţumiţi de condiţiile de lucru. Mulţi spun că se îmbolnăvesc lucrând în spaţii mucegăite sau lucrează cu echipamente IT din anii ’90. De exemplu, în Poşta Română încă se mai folosesc imprimantele matriciale (cu ace – n.red.) şi calculatoare cu procesoare lansate pe piaţă cu mai bine de 20 de ani în urmă.







3 Comments