glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

O nouă serie de simulări pentru elevii din anul terminal de gimnaziu și liceu

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a din județul Hunedoara vor susține o nouă serie de simulări ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului. De această dată, testele „de probă” sunt organizate la nivel național.

În luna decembrie a anului trecut, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a organizat primele simulări ale examenelor naționale din acest an școlar. În urmă cu câteva zile, Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat calendarul simulărilor naționale ale examenelor de anul acesta pentru elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a. Astfel, în perioada 5-7 martie 2018, elevii din anul terminal de gimnaziu din județ vor susține simularea examenului „de capacitate”, iar în intervalul 19-22 martie va avea loc simularea probelor scrise din cadrul examenului de maturitate. „Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susţine la finalul celor două cicluri de învățământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise. Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe http://www.subiecte.edu.ro și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte”, se arată în ordinul ministerului de resort privind organizarea simulărilor naționale.

Calendarul simulării Evaluării Naționale:

5 martie – Limba și literatura română,

6 martie – Matematică,

7 martie – Limba și literatura maternă,

16 martie – comunicarea rezultatelor.

Simularea Bacalaureatului:

19 martie – Limba și literatura română

20 martie – Limba și literatura maternă

21 martie – proba obligatorie a profilului

Proba la alegere a profilului și specializării se va derula joi, 22 martie și va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a.

 

Loading...