Noi detalii din dosarul șefilor DIICOT. Oamenii legii acuzați de DNA pe baza unor probe obținute ilegal
Procurorii DIICOT, în frunte cu fostul șef al unității teritoriale Alba Iulia, Ioan Mureșan, trimiși în judecată de DNA și condamnați pentru mai multe infracțiuni au fost ascultați de colegii lor de la „anti-corupție” pe mandate eliberate pentru acuzații false de infracțiuni contra siguranței naționale, acțiuni armate sau provocare la război.
Portalul „Lumea Justiției” publică o anchetă din care reiese că instanța supremă din România a autorizat SRI să intercepteze telefoanele procurorului Nicolaie Cean de la DIICOT Alba și să-l înregistreze ambiental pentru acuzații de terorism, acțiuni armate sau provocare la război. Mai mult decât atât, după plecarea acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, SRI a fost autorizat să pătrundă în biroul procurorului. Interceptările astfel obținute nu au fost folosite în dosarul pentru care au fost solicitate, ci au fost mutate în cel prin care a fost trimis în judecată fostul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, împreună cu Nicolaie Cean. Cei doi au fost condamnați în primă instanță pentru abuz în serviciu, fals intelectual și represiune nedreaptă, respectiv pentru complicitate la represiune nedreaptă într-o cauză conexată la celebrul dosar „Berbeceanu”. Conform legii, procurorii DNA nu au în competență infracțiuni legate de siguranța națională sau terorism, deci nu puteau să obțină pe aceste domenii mandate de interceptare telefonică. Și totuși…
Primul mandat
Conform portalului „Lumea Justiției”, în 21 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandatul nr. 002556 prin care, la cererea Procurorului General al României, se autoriza SRI să îl intercepteze pe procurorul Nicolaie Cean, pe atunci la DIICOT, inclusiv pe telefoanele parchetului. Temeiul legal invocat de judecătorii ICCJ a fost Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. De asemenea era autorizată înregistrarea în mediul ambiental și implicit filarea procurorului Cean.
Al doilea mandat
Ulterior, în 20 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandatul nr. 006560 prin care a fost prelungit mandatul inițial cu trei luni. Pe lângă interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, de această dată Înalta Curte a autorizat SRI să pătrundă în biroul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. În toată această perioadă în care Nicolaie Cean a fost interceptat de SRI pe mandat de siguranță națională, procurorul avea autorizație ORNISS la nivel strict secret. Or, autorizația ORNISS se eliberează doar după verificări din partea SRI. Mai mult, această autorizație chiar a fost prelungită în timp ce procurorul era interceptat pe mandat de siguranță națională.
Urmărit pentru ceva, condamnat pentru altceva
Procurorul Cean a fost urmărit prin interceptări telefonice și filaj pentru infracțiuni privind securitatea națională. Adică fapte prevăzute în legislația penală cum ar fi: „subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale”. Rezultatele interceptărilor și filajului în cazul procurorului Nicolaie Cean au fost folosite într-un dosar al DNA Alba, altul decât cazul conexat cu dosarul „Berbeceanu”. Un dosar care a fost inițial soluționat cu clasare, dar redeschis de DNA după câțiva ani și continuat prin strângerea unor probe, printre care și interceptările la care a fost supus procurorul Cean. Ulterior înregistrările au ajuns chiar în dosarul în care Cean este acuzat, alături de Ioan Mureșan și Alin Muntean, de fapte de represiune nedreaptă față de Traian Berbeceanu.







One Comment