glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Liderii celor trei Ligi au obţinut victorii în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva

Programul etapelor de la sfârşitul săptămânii trecute propunea din start partide echilibrate în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva, mai ales în Ligile A şi C, unde se înfruntau echipe apropiate ca poziţii în clasament. Din păcate în Liga B exact întâlnirile presupuse a fi între echipe de valori apropiate nu s-au disputat, consemnându-se neprezentări la joc şi fiind omologate în consecinţă.

Să spunem că echilibrul pe tabela de marcaj a fost consemnat doar în Liga A, în rest înregistrându-se victorii clare, fără mari surprize. În consecinţă liderii şi în general şi urmăritorii lor şi-au păstrat poziţiile în fruntea ligilor respective, doar în pluton existând câteva permutări mai mult sau mai puţin semnificative.

Boromir s-a dus la şase puncte distanţă în Liga A

Cum primele patru clasate au jucat între ele, iar ultimele patru tot între ele, era de aşteptat ca ierarhia primei ligi să se strângă între cele două grupuri. În primele meciuri de duminică City Taxi şi Electroconat au câştigat disputele cu Micro 15, respectiv Bayern, iar învingătoarele au făcut rocada în clasament cu învinsele lor, care au ajuns pe ultimele poziţii. Sporting a învins Pera BMW în derbyul rundei şi a urcat din nou pe locul al doilea, la şase puncte în spatele liderului. Boromir şi-a respectat cartea de vizită şi a dispus de Taylor Red & LPG, care rămâne pe locul 4, însă are acum un singur punct în faţa lui Electroconat.

Comsid şi-a păstrat avansul în Liga B

Liderul ligii secunde, Comsid, nu a avut probleme în această a cincea etapă, impunându-se fără să forţeze în faţa codaşei Mureşul Sântuhalm. Un meci interesant de urmărit, cel dintre Corona şi ABS Decor, nu s-a disputat, cele două echipe rămânând astfel cu punctajul avut înaintea etapei. Nici derbyul locurilor 2 şi 3 dintre Grawe şi Tinerii nu a avut loc, astfel încât Grawe rămâne practic singura urmăritoare a Comsidului, la patru puncte în urmă.

O semisurpriză s-a consemnat odată cu victoria lui RGI & ECP asupra celor de la Alaska, în timp ce Doctorii a surclasat „lanterna” Templierii şi a urcat pe locul 3 în Liga B.

Plutonul rămâne compact în Liga C

Cu numai două etape jucate din eşalonul al treilea, sigur că aici e mai mare înghesuiala, pe un punctaj mai strâns, chiar dacă unele formaţii au plecat cu bonusuri mai mari. Azaria a câştigat cu MDS şi şi-a păstrat primul loc, în timp ce Heidelberg Cement, care era egala ei la puncte înaintea rundei, a cedat oarecum surprinzător cu Portocala Mecanică şi a coborât trei poziţii în clasament. Pe locul 3 a urcat nou apăruta Dex Team cu a doua victorie consecutivă, la FizzBar, în timp ce Unirea a realizat scorul etapei în Liga C cu Securit Grup.

Liga A

etapa 5, rezultate

City Taxi – Micro 15 3 – 2

Bayern Deva – AS Electroconat 3 – 6

Sporting – Pera BMW 5 – 3

Taylor Red & LPG – FC Boromir 1 – 3

 

Clasament Liga A

  1. FC Boromir 19 puncte (golaveraj 21 – 12)
  2. Sporting 13 puncte (16 – 9)
  3. Pera BMW 12 puncte (13 – 13)
  4. Taylord Red & LPG 10 puncte (13 – 11)
  5. AS Electroconat 9 puncte (17 – 13)
  6. City Taxi 7 puncte (14 – 23)
  7. Micro 15 7 puncte (15 – 16)
  8. Bayern Deva 5 puncte (8 – 20)

 

etapa 6, 25 februarie

Micro 15 – AS Electroconat

City Taxi – Sporting

FC Boromir – Bayern Deva

Pera BMW – Taylor Red & LPG

Liga B

etapa 5, rezultate

FC Corona – ABS Decor 0 – 0

RGI & ECP – Alaska 4 – 1

Doctorii – Templierii 8 – 0

Tinerii – Grawe Deva 0 – 10

Comsid – Mureşul 13 – 3

 

Clasament Liga B

  1. Comsid 20 puncte (46 – 12 golaveraj)
  2. Grawe Deva 16 puncte (33 – 9)
  3. Doctorii 13 puncte (17 – 12)
  4. Tinerii 13 puncte (14 – 19)
  5. Alaska 12 puncte (20 – 16)
  6. ABS Decor 12 puncte (10 – 22)
  7. RGI & ECP 11 puncte (14 – 18)
  8. FC Corona 10 puncte (19 – 19)
  9. Mureşul Sântuhalm 4 puncte (10 – 26)
  10. Templierii 2 puncte (9 – 39)

 

etapa 6, 24 – 25 februarie

Templierii – Tinerii

Alaska – Doctorii

ABS Decor – RGI & ECP

Comsid – FC Corona

Mureşul – Grawe Deva

Liga C

etapa 2, rezultate

FizzBar – FC Dex Team 1 – 6

Heidelberg Cement – Portocala Mecanică 2 – 6

MDS Deva – Azaria 2 – 4

Securit Grup – Unirea 2 – 9

 

Clasament Liga C

  1. Azaria 8 puncte (golaveraj 8 – 5)
  2. Portocala 7 puncte (6 – 10)
  3. FC Dex Team 6 puncte (9 – 3)
  4. Unirea 6 puncte (10 – 10)
  5. Heidelberg 5 puncte (4 – 9)
  6. MDS 4 puncte (10 – 5)
  7. Securit 4 puncte (10 – 9)
  8. FizzBar 2 puncte (4 – 10)

 

etapa 3, 24 – 25 februarie

Portocala Mecanică – FC Dex Team

FizzBar – MDS Deva

Unirea – Heidelberg Cement

Azaria – Securit Grup