Hunedorenii sărbătoresc duminică Rusaliile. Tradiții, obiceiuri și superstiții
Duminică, hunedorenii creștini-ortodocși sărbătoresc Rusaliile sau Cincizecimea. La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină care în vechime era închinată și strămoșilor.
Sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de trei zile, în Muntenia și Oltenia, Rusaliile se întind pe o perioadă de șapte zile, iar în Banat opt zile. Potrivit credințelor populare, Rusaliile sunt niște ființe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paște) și provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obișnuiesc și astăzi, în virtutea tradiției, să arboreze la porți, în foișoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei. De asemenea, pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu le vorbească. Fiind zâne ale apelor, de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paște înecul. În sâmbăta Rusaliilor, se pomenesc Moșii de Vară, unul dintre cele mai importante momente dedicate cultului morților. În credința populară se zice că sufletele morților părăsesc mormintele în Joia Mare și zboară slobode timp de 50 de zile, apoi se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase.
La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin. De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi „luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.
Superstiții
De Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că ielele te pot prinde și pedepsi. Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele. Nu se lucrează în ziua de Rusalii. Cine va încălca această regulă va fi pedepsit de puterea ielelor, deoarce nu cinstește și nu prețuiește cum se cuvine ziua lor.
Începând cu ziua de Rusalii, timp de nouă săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac. Nu e bine să te cerți în această zi, fiindcă vei fi „luat de Rusalii”.







One Comment