Hoți prinși în flagrant și opriți cu focuri de armă
Doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii hunedoreni, după ce au fost prinşi în flagrant, în timp ce încercau să pătrundă, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale, din Hunedoara. Poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de armă, pentru prinderea unuia dintre bărbaţi, care nu s-a supus somaţiilor legale.
Totul s-a întâmplat la adăpostul nopții de duminică, în jurul orei 4, atunci când cei doi au fost prinși în timp ce încercau să pătrundă într-un magazin de pe strada Batiz, cu ajutorul unui levier. Cele două persoane nu s-au supus somațiilor legale ale poliţiştilor şi s-au despărțit, alergând în direcții diferite. „Poliţiştii au pornit în urmărirea celor doi, unul dintre aceștia fiind prins de polițiști, fără a opune rezistenţă, pe strada Batiz, ascuns în vegetaţie, în timp ce al doilea, care avea asupra sa o bară metalică, pe care a folosit-o la comiterea tentativei de furt, a fost ajuns din urmă de polițiștii aflați în urmărirea sa, pe o alee pietonală de pe strada Ștrandului. Întrucât bărbatul respectiv nu s-a supus somațiilor, apropiindu-se cu bara metalică de unul dintre agenţii de poliţie, polițistul a executat trei focuri de avertisment în plan vertical, cu pistolul din dotare, moment în care a aruncat bara metalică și a intrat în scara unui bloc, urcând pe acoperiș, unde a și fost prins de polițiști. Niciunul dintre cei doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 30 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, nu a suferit vătămări corporale în cursul urmăririi ori a prinderii acestora, respectivii fiind conduşi la sediul poliției, pentru audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Mai multe probe ridicate în urma perchezițiilor
În cursul zilei de duminică, poliţiştii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi hunedoreni, de unde au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă. Acum, faţă de cei doi, poliţiştii hunedoreni efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, existând indicii că ar mai fi comis şi alte infracţiuni de furt calificat din societăţi comerciale, în perioada ianuarie – februarie 2018. „Aceştia au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat și urmează a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, mai spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Ieri, cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, ci poate fi atacată.







One Comment