glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Flute Fantasia”, la final! Tineri muzicieni din țară și străinătate, în concert la Deva

Melomanii din județ au ocazia să ia parte, la finalul acestei săptămâni, la un recital deosebit, susținut de tinerii soliști, participanți la Academia de Flaut Deva. Acesta este un program inițiat de flautistul Matei Ioachimescu, asistat de doi soliști internaționali, și anume profesorii Agata Igras (Polonia) și Verona Maier. Programul este sprijinit de către Lions Club Sarmizegetusa și Colegiul Național „Decebal” Deva. „Pe parcursul a zece zile, tinerii muzicienii, sosiți la Deva din toate colțurile României și din străinătate, s-au pregătit la cel mai înalt nivel profesionist, iar duminică vor cuceri inimile căldurosului public devean, cu lucrări de virtuozitate și sensibilitate aparte. Așadar, vă invităm în 11 februarie, de la ora 17.00, în Sala <Pro Arte> a Colegiului Național <Decebal> Deva pentru a audia concertul de final al absolvenților celui mai prestigios master-class de flaut din România și al profesorilor lor: Matei Ioachimescu, Agata Igras și Verona Maier. Mulțumim pentru inițiativă, organizare și susținere Mag. Art. Matei Ioachimescu – International Solist, Chamber Musician, Mentor & Music Manager”, a declarat directorul colegiului devean, Florin Ilieș. Biletele pot fi cumpărate la intrarea în sala de concert. Prețul unui bilet este 15 lei. Fondurile colectate vor fi direcționate înspre centrele de plasament din Brad și Orăștie.

Loading...