glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateEconomic

Evaziunea fiscală (VI)

„Nu este destul să fii bun. Trebuie să fii şi bun la ceva.” (T. Muşatescu)

Prima metodă de evaziune fiscală la impozitul pe profit, şi cea mai des utilizată şi deci şi cea mai eficientă este desfăşurarea activităţii la negru (nu este patent românesc). Investitorul se aprovizionează la negru, produce la negru şi vinde la negru, nu întocmeşte niciun document. Revin, şi precizez din nou că toate controalele fiscale se fac în baza documentelor, ori dacă nu este niciun document, nu este nici control fiscal. V-aţi uitat adeseori pe cer când trece o pasăre? Dacă da, aţi observat că nu lasă nicio urmă pe cer ca urmare a zborului, aşa nu lasă nici o urmă fiscală desfăşurarea activităţii la negru, cu excepţia controalelor inopinate efectuate de Antifraudă, care, de fapt, constată evaziunea din acea zi, nimic mai mult, şi aplică o amendă insignifiantă pentru întreaga activitate evazionistă a investitorului. Mai mult decât atât, aceste controale au fost criticate adeseori de contribuabil şi câteodată şi de presă.

Să dăm un exemplu: un comerciant se aprovizionează la negru de la un supermarket ca persoană fizică, vinde marfa în magazinul său tot la negru, şi tot profitul îi aparţine, nimic mai simplu.

Când scriu articolul acesta sunt într-o ţară U.E. considerată una dintre cele mai civilizate din lume. Aseară grupul nostru a luat cina la un restaurant. La sfârşit am cerut nota, chelnerul ne-a arătat pe telefon totalul. Întrucât, noi am decis ca fiecare să-şi plătească contravaloarea mesei s-a cerut bonul fiscal. Am fost refuzaţi tacit. Unul dintre comeseni, înzestrat cu mai mult spirit civic, a insistat, după care am primit bonul fiscal, cu scuze de rigoare. Când m-am uitat pe bon pentru a afla cât am de achitat, din deformaţie profesională am aruncat o privire şi la suma înscrisă la TVA, credeţi-mă nu era mică. Aşa cum am mai scris şi înainte, evaziunea fiscală este cel mai iubit sport mondial; Ai crezut cumva că este fotbalul?

Deci activitatea la negru este cea mai sigură formă de evaziune fiscală şi, posibil, şi cea mai utilizată. Are un singur inconvenient: investitorul stă cu frica în sân permanent că poate avea vizita celor de la Antifraudă fiscală. Dar să ştiţi că şi printre cei care îşi desfăşoară activitatea la negru sunt şi înţelepţi care nu sunt orbiţi de lăcomie. Într-o zi am fost la un mic magazin care făcea, pe lângă activitatea de comerţ, şi o mică activitate de prestări servicii. Aveam nevoie de factura fiscală şi bon fiscal pentru decontare şi ca atare le-am cerut, mi s-a spus ferm că nu emit aceste documente, totul pe un ton amiabil şi glumeţ. Ce era să fac? Întrucât suma era modică am acceptat. L-am întrebat pe cetăţean dacă nu-i este frică de antifraudă, ce mi-a răspuns m-a surprins în mod plăcut: „Am citit cu atenţie legea şi am consultat şi alte surse şi ştiu exact ce amendă pot să-mi aplice pentru evaziunea mea fiscală. Am calculat jumătate din nivelul amenzii şi am pus cu prioritate banii deoparte, în caz că voi fi controlat. Banii sunt încă la mine”. V-aţi întrebat vreodată ce efect fiscal are evaziunea fiscală descrisă mai sus asupra cumpărătorului, dacă acesta este şi el la rândul său investitor? Neavând documente legale privind achiziţia, nu îşi poate deduce cheltuielile şi ca atare profitul fiscal este mai mare cu valoarea acesteia şi ca atare va trebui să plătească impozit în locul vânzătorului sau să obţină un document care să aibă aceeaşi valoare, situaţie în care încalcă legea, totul pentru că primul furnizor nu a emis documente legale şi prin aceasta evaziunea fiscală se înlănţuieşte. Oare avem în imagine câte lanţuri de acest fel sunt în economie? Sigur nu, şi mai sigur că nici autoritarul şi autoputernicul stat nu s-a întrebat niciodată.

Mă opresc aici.

Române, nu uita că eşti contribuabil!

Radu P. Herlea