glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Drumul spre Prislop şi primenirea prin noroaie (GALERIE FOTO)

Ultimele zile de noiembrie vor aduce la Prislop şi mai mulţi pelerini decât de obicei. Aceştia vor fi „întâmpinaţi” cu un drum noroit de utilajele care încă lucrează la lărgirea carosabilului. La un an de la începere, lucrarea este gata doar pe jumătate. Şi e vorba de doar vreo 7 kilometri.

Cel puţin 20.000 de pelerini vor dori să ajungă la Prislop, la finele acestei săptămâni şi începutul săptămânii viitoare. Pe 28 noiembrie are loc parastasul părintelui Arsenie Boca, sfântul (încă necanonizat) al Ardealului. Deşi a fost desemnat un constructor încă din vara lui 2015, lucrările pentru modernizarea drumului sunt departe de finalizare.
Soluţii de compromis

În Silvaşul de Jos, locul în care apăreau des ambuteiaje din cauza drumului îngust, s-a găsit o soluţie bună doar pentru autoturisme: sensul dinspre Prislop a fost deviat, practic, pe o uliţă a satului (care, e drept, a fost reasfaltată în toamna anului trecut). Autocarele care se întorc de la Prislop au însă probleme pe uliţa respectivă, din cauza unei curbe strânse şi a unui podeţ îngust de la intersecţia cu drumul principal care duce spre Hunedoara sau Haţeg.

Până în Silvaşul de Sus, pe traseu, sunt mai multe îngustări provocate de subtraversări pentru drenarea apei, iar în sat persistă problemele legate de o porţiune îngustă, într-o succesiune de viraje printre gardurile gospodăriilor.

Noroi peste tot

Din Silvaşul de Sus spre Prislop „distracţia” se amplifică. La ieşire din sat un excavator lucrează când poate la o altă subtraversare, iar la un kilometru mai încolo mai multe utilaje au de lucru la un zid de sprijin lung de vreo 300 de metri. În zona chioşcurilor domină noroiul. În ultimele săptămâni, proprietarii de tarabe de aici au fost somaţi să şi le mute 10 metri mai în spate. S-au conformat. Acum, între fâşia veche de asfalt şi tarabele din stânga sensului de mers spre mănăstire sunt 10 metri de noroi. Mai „norocoşi” sunt tarabagiii de pe dreapta: clienţii lor au de traversat doar doi metri noroiţi. De cum se-ngustă valea spre Prislop, se-ngustă şi drumul. Pe porţiuni lungi de sute de metri e practicabil doar pe un sens, celălalt fiind cu o jumătate de metru mai jos (aici încă nu s-a realizat „patul” drumului”).

În concluzie, cine are de gând să meargă la Prislop, în acest weekend, nu are rost să-şi spele maşina. Şi ar face bine să aibă oareşce experienţă în condusul prin nămol.

Termen, octombrie 2017

Contractul pentru modernizarea celor 7 kilometri de drum dintre Silvaşu de Jos şi mănăstirea Prislop a fost semnat de Consiliul Judeţean (în urma unei licitaţii) cu SC Strade Conscom la început de iulie 2015, pentru suma de 8,4 milioane de lei. Termenul de finalizare (proiectare plus execuţie) era de 23 de luni. Dirigintele de şanter desemnat pentru lucrare, Mitică Gherasim, precizează că termenul de aproape doi ani a început „să curgă” doar de la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, act care a fost eliberat de CJ Hunedoara abia în noiembrie 2015. „Progresul fizic al lucrărilor este de 50 – 55 la sută. Despre progresul financiar nu mă întrebaţi, pentru că nu-l cunosc, dar cred că e vorba de un procentaj mai mic. S-a înregistrat o întârziere după ce, în vară, constructorul a comunicat că studiul de fezabilitate şi expertiza tehnică întocmite prin 2013 nu mai corespundeau cu realitatea din teren. Între timp (din 2013 şi până în 2016 – n.red.), din cauza traficului foarte intens, structura drumului s-a degradat foarte tare. S-a impus o nouă expertiză tehnică, expertiză care cred că nu este finalizată nici acum. Se impun însă o serie de lucrări suplimentare. E greu de spus dacă, în aceste condiţii, constructorul va reuşi să respecte termenul – limită. Dacă se mobilizează, cred că da”, adaugă dirigintele de şantier.

Mitică Gherasim promite că, pentru a limita neplăcerile cauzate de traficul intens şi starea actuală a drumului, va discuta cu firma de construcţii o serie de măsuri care vor fi aplicate în zonă în ultimele zile ale lui noiembrie.

Back to top button