glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Consilier județean PNL, condamnat la închisoare cu suspendare. Ionel Burlec, fostul primar din Bănița, a primit sentința în dosarul de ucidere din culpă

Fostul primar al comunei Bănița, Ionel Burlec, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru uciderea din culpă a unui tânăr. În urmă cu mai bine de patru ani, Burlec, care acum este consilier județean PNL, a fost implicat într-un accident, cu mașina primăriei, în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața.

Judecătoria Hațeg, instanța care a judecat dosarul lui Burlec, l-a condamnat pe consilierul județean la doi ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa aplicată lui Ionel Burlec are un termen de încercare de patru ani. Prin aceeași sentință, fostul primar al comunei Bănița este obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Omniasig SA, la plata de despăgubiri materiale către părțile civile în sumă de 24.425 lei. Tot împreună cu societatea de asigurări, Ionel Burlec mai trebuie să achite daune morale în valoare de 130 mii euro către părțile civile. Fostul primar mai are de achitat 2000 lei cheltuieli judiciare către stat şi 5686,54 lei cheltuieli de judecată către părţile civile. Sentința nu este definitivă, ci poate fi contestată.

Back to top button