glasul-hd.ro Web analytics

Diverse

Complexul Energetic Oltenia începe concedierea în masă a sute de angajați

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, urmează să disponibilizeze 200 de salariaţi începând cu data de 1 iunie, influenţa în bugetul asigurărilor pentru şomaj fiind de 2,29 milioane lei în acest an. Ministerul Energiei a revizuit astfel Planul de disponibilizare 2017-2018, care prevedea anul trecut că 740 de salariaţi vor fi concediaţi în acest an, scrie News.ro. 

aGFzaD1mN2Q1NTM2YjU2NDVkNzhlZjAyNzA1OGJjMjZmYTA5Yg==.thumb

Influenţa asupra bugetului asigurărilor pentru şomaj a venitului de completare, aferent salariaţilor propuşi pentru disponibilizare, este pentru etapa II (2018-2020) aproximativ 7,86 milioane lei, din care 2,29 milioane lei pentru anul 2018”, arată un proiect de Hotărâre a Guvernului publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al companiei.

La data de 31 decembrie 2017, societatea Complexul Energetic Oltenia avea un număr de 13.281 salariaţi.

”Ipotezele care stau la baza dimensionării activităţii în anul 2018 constau în: cantitatea de energie posibil de produs de către CE Oltenia este de aproximativ 15 TWh, din care se estimează că 12,75 TWh va fi energie electrică vândută; cantitatea de lignit prognozată a fi produsă de către CE Oltenia este de aproximativ 22 milioane tone, din care 0,5 milioane tone este destinată vânzării către terţi”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

De asemenea, 1.000 de salariaţi au fost concediaţi anul trecut din rândurile companiei.

”Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea sumei de 2,29 milioane lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru anul 2018, suma care se va aloca pentru plata venitului lunar de completare pentru un număr de 200 de persoane disponibilizate în anul 2018 din cadrul Societăţii Complexului Energetic Oltenia SA”, se menţionează în document.

Autorii proiectului spun că ipotezele iniţiale, care au stat la baza fundamentării adoptării masurilor de restructurare-reorganizare, nu mai sunt în concordanţă cu schimbările petrecute în anul 2017 în sectorul energetic din România.

”În acest moment, există un deficit de circa 3.100 de salariaţi în activitatea aferentă sectorului minier şi de circa 1.100 salariaţi în activitatea aferentă domeniului energetic”, se mai arată în proiectul citat.

Vârsta medie a personalului CE Oltenia este de peste 47 de ani,  iar”vechimea utilajelor (de până la 46 ani) generează defecţiuni şi opriri, programate sau accidentale, care trebuie remediate urgent, de personal specializat”.

În anul 2018, se va pune accent pe realizarea cât mai multor investiţii pentru reabilitarea capacităţilor de producţie, spun autorii documentului.

”Disponibilizările anterioare au afectat în principal personalul cu experienta şi calificare în domeniu, care indeplineau condiţii de pensionare anticipată sau reducererea vârstei standard de pensionare”, mai precizează aceştia.

CE Oltenia estimează pentru acest an un profit brut de 70,2 milioane lei, mai mic de aproape trei ori faţă de 2017. Compania preconizează totodată că numărul mediu de salariaţi pentru acest an va scădea de la 13.760 persoane la 13.165 persoane, respectiv cu 4,3%, potrivit proiecţiei privind bugetul de venituri şi cheltuieli.

Complexul Energetic Oltenia a încheiat anul 2017 cu un profit brut estimat de circa 200 milioane lei.

De asemenea, veniturile totale estimate se ridică la 4,37 miliarde lei, în timp ce investiţiile planificate sunt în sumă de 810 milioane lei.

Compania estimează o producţie de 15 TWh energie electrică produsă, din care 12,7 TWh energie electrică livrată netă, şi 22,2 milioane tone producţie proprie cărbune.

În 2016, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei.

Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.

Complexul Energetic Oltenia a realizat anul trecut o producţie de 15 TWh energie electrică, însemnând în medie 24% din producţia totală de energie a României. Faţă de anul anterior, producţia de energie a companiei a crescut cu peste 11%. În anul 2016, CE Oltenia a realizat o producţie de energie electrică de 13,5 TWh.

De asemenea, producţia de cărbune realizată anul trecut de CE Oltenia a fost de peste 22,5 milioane tone, în creştere cu circa 11,5% faţă de anul 2016, cele mai mari livrări de lignit înregistrându-se de la exploatările miniere EMC Roşia-Rovinari, EMC Motru şi EMC Jilt.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

Loading...