glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate Deva s-a despărţit de nouă jucători în pauza de iarnă

Reunirea fotbaliştilor de la CNS Cetate Deva este programată săptămâna viitoare, mai precis luni, 15 ianuarie, mai devreme decât în anii precedenţi. Poate principalul motiv pentru această „chemare la arme” mai timpurie a fost şi evoluţia extrem de oscilantă a echipei în turul campionatului. Aceasta în contextul în care vara trecută alcătuirea lotului, componenţa băncii tehnice şi în consecinţă pregătirea pentru sezonul oficial s-au făcut practic pe ultima sută de metri, din motive pe care le-am expus la vremea respectivă şi nu le mai reluăm aici.

Dintre cei care au evoluat pentru Cetate în prima parte a sezonului competiţional 2017 – 2018 nu se vor mai regăsi în retur nouă dintre componenţii lotului. Marea majoritate a acestora au avut un randament considerat nesatisfăcător de către conducere – atât a clubului cât şi cea tehnică – şi ca urmare contractele lor au încetat de comun acord. În locul lor urmează să fie aduşi fotbalişti cu care clubul devean poartă tratative în aceste zile, deocamdată singura certitudine la capitolui “veniri” fiind readucerea la Deva a portarului Huzum.

Ultimii plecaţi sunt Raţ, Mintaş şi Tecsi

Imediat după încheierea turului de campionat clubul devean anunţa despărţirea oficială de şase jucători: Bauman, Ionică, Coteţ, Firan, Staicu şi Alexandru Dan. La sfârşitul anului trecut şi-au mai reziliat contractele pe cale amiabilă alţi trei fotbalişti deveni, portarul Raţ, fundaşul Mintaş şi atacantul Tecsi.

Dacă Mintaş a fost în turul de campionat titular de drept în primul 11, Raţ a prins ultima oară echipa în etapa a cincea, la meciul de la Giarmata pierdut cu 2 – 3 în faţa lui Milenium, iar Tecsi – în cea mai mare parte a sezonului accidentat – a evoluat şi mai puţin, bifând doar din postura de rezervă finalul partidelor cu Timişoara şi Lugoj. Bauman a apărat doar în partidele din Cupa României şi jocul din campionat cu Centrul Naţional de Pregătire Timişoara, care nu va conta în clasamentul final. Fundaşii Ionică şi Coteţ au început campionatul ca titulari, jucând meci de meci până în etapa a şasea, timp în care Cetate a obţinut o singură victorie. Firan a alternat la început prezenţele în 11-le de start cu Bărculeţ, apoi la mijlocul sezonului era introdus abia în repriza secundă, pentru ca pe finalul turului să intre numai spre sfârşitul jocurilor.

Staicu a jucat practic meci de meci în prima parte a sezonului, a fost titular în destule rânduri, dar evoluţiile sale au fost departe de aşteptări. (La meciul pierdut cu Şirineasa, spre exemplu, a fost înlocuit după numai jumătate de oră). În fine, Alexandru Dan a jucat doar ceva mai mult de o repriză în întreg sezonul oficial, plătind tribut unei accidentări care l-a ţinut departe de gazon şi de forma sa din trecut.

A fost întocmit programul de pregătire din această iarnă

„Avem programată reunirea lotului pe 15 ianuarie, cu vizita medicală şi o săptămână de pregătire pentru acomodarea la efort. Va urma o altă săptămână de cantonament la Geoagiu, revenirea la Deva, iar pe 10 februarie vom începe jocurile de pregătire. Vom susţine amicale din trei în trei zile, cu colege de eşalon din zonă. În ordine, vom întâlni pe CSM Şcolar Reşiţa, Unirea Alba Iulia, ACS Ghiroda, Gloria Lunca Teuz Cermei, din nou Şcolar Reşiţa şi Metalurgistul Cugir, ultimul meci fiind în 24 februarie, cu o săptămână înainte de începerea campionatului. La capitolul transferuri, pe lângă cei de care ne-am despărţit la finalul turului şi-au mai reziliat contractele de comun acord cu clubul Raţ, Mintaş şi Tecsi. În ceea ce priveşte venirile de jucători nu vă pot da încă nume, pentru că unii sunt în litigii cu cluburile lor şi trebuie să devină liberi de contract pentru a semna cu noi. Certă este numai revenirea portarului Huzum, care a fost împrumutat la Şoimul Băiţa. Vom mai aduce cu siguranţă încă un portar, care a mai evoluat la Deva şi în divizia B, trei juniori de la Târgu Mureş şi unul de la Academia Hagi. Vă pot confirma că suntem în tratative cu doi jucători de la CSM Lugoj, unul de la Sportul Snagov, unul de la ASA Târgu Mureş şi un atacant de la Olimpia Satu Mare, cu care sperăm să ne completăm lotul pentru retur”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate.

Referitor la adversarii din amicale, toţi din Liga a treia, Reşiţa, Cermei şi Ghiroda sunt colege cu Cetate în seria a patra, unde ocupă locurile 4, 6, respectiv 9, iar Alba Iulia şi Cugir evoluează în seria a cincea, unde se află la jumătatea întrecerii pe locurile 6, respectiv 4.

Echipa deveană, care a terminat turul de campionat pe locul 7 în Liga 3, seria 4, la 15 puncte de liderul ACS Şirineasa, va susţine primul său meci oficial de anul acesta în 3 martie, în deplasare cu Naţional Sebiş.

Lotul de jucători din turul campionatului

Portari: Apostol, Raţ, Bauman

Fundaşi: Kelemen, Ionică, Mintaş, Şoit, Coteţ, Doboş, Scarlat

Mijlocaşi: R. Cristian, Boldea, Moţ, Firan, Bărculeţ, Staicu, Leucian, Costea, Al. Dan

Atacanţi: David, Tecsi, Lupu

Golgeterii echipei

Robert Cristian 8 goluri, David 7, Mintaş 3, Lupu 2, Firan, Staicu, Leucian, Şoit, Tecsi, Moţ câte 1 plus un autogol Tolmbaye

Rezultatele din tur

Cetate Deva – Naţional Sebiş 4 – 4

Internaţional Băleşti – Cetate Deva 2 – 3

Cetate Deva – CSO Filiaşi 0 – 0

Cetate Deva – ACS Şirineasa 0 – 1

Millenium Giarmata – Cetate Deva 3 – 2

Cetate Deva – Şoimii Lipova 1 – 1

CSU Craiova II – Cetate Deva 0 – 1

Cetate Deva – ACS Ghiroda 2 – 0

CSM Şcolar Reşiţa – Cetate Deva 1 – 2

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Cetate Deva 0 – 5

Cetate Deva – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 5 – 0

CSM Lugoj – Cetate Deva 1 – 0

Cetate Deva – Gloria Lunca Teuz Cermei 2 – 5

AFC Hermannstadt Sibiu II – Cetate Deva 4 – 0

Programul returului:

3 martie: Naţional Sebiş – Cetate Deva

10 martie: Cetate Deva – Internaţional Băleşti

17 martie: CSO Filiaşi – Cetate Deva

24 martie: ACS Şirineasa – Cetate Deva

31 martie: Cetate Deva – Millenium Giarmata

7 aprilie: Şoimii Lipova – Cetate Deva

14 aprilie: Cetate Deva – CSU Craiova II

18 aprilie: ACS Ghiroda – Cetate Deva

21 aprilie: Cetate Deva – CSM Şcolar Reşiţa

5 mai: Cetate Deva – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic

9 mai: Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – Cetate Deva

12 mai: Cetate Deva – CSM Lugoj

19 mai: Gloria Lunca Teuz Cermei – Cetate Deva

26 mai: Cetate Deva – AFC Hermannstadt Sibiu II

Loading...

4 Comments

  1. La primarie se fac restructurari iar la fotbal aduce toate ,,celebritatile,, ce nu le mai tin altii. Aduceti jucatorii din Deva si imprejurimi si nu mai avem pretenti cu voi.Oare bugetul de unde-l aveti?!,Primarul nu mai este ,,jucator ,, ca si Mares,la munca cu voi,si mai ales acest laudaros,Cernea,un betiv si jumatate,

  2. LA ANUL JUCAM IN LIGA2,DACA SANT ACESTE PROBLEME LA CELELALTE ECHIPE,DAR CRED CA NU SANTEM IN STARE CU TOATE ACESTEA,