Ziua confruntării celei mari a sosit. Avram Iancu va porni în cursa vieții – dubla traversare a Canalului Mânecii

Informație oficială:
“Am fost contactat de către pilot și mi-a comunicat următoarele:
Startul în Dubla Traversare a Canalului Mânecii va avea loc miercuri, 28 august, la ora 2:40 dimineața (ora UK )/ 4:40 (ora Ro).
Locul exact al startului
Pentru românii din UK, eventual din Dover, interesați de prezența la startul propriu-zis, vă comunicăm locul exact al startului: Shakespeare Beach. Mai exact, aici:
https://maps.apple.com/?ll=51.112749,1.298651&q=Dropped%20Pin&t=h
Ambarcațiunea de escortă
Voi fi însoțit de barca Sea Satin
Pilot: Lence Oram
Copilot: Tanya Harding
Alături de ei vor mai fi desemnați 2 (doi) observatori oficiali, din partea organizatorilor, pentru a monitoriza acest înot istoric și pentru a înainta documentația necesară ratificării înotului.
Organizatorul înotului:
Channel Swimming & Pilot Federation
Link oficial de urmărire în timp real a evoluției mele, prin GPS, pus la dispozitie de către organizatori, aici:
https://cspf.co.uk/tracking/235019388
Indicații de utilizare a link-ului de urmărire:
Se accesează link-ul, apare harta Canalului Mânecii, în care apare o fereastră cu fotografia bărcii care indică poziția mea. În fereastra bărcii, în partea din stânga, jos, apare Latest Track. Apăsând pe Latest Track, vă va apărea ruta traseului parcurs deja. “ – Avram Iancu
Despre echipa Avram Iancu:
Din cauza lungii așteptări, forțați de angajamentele de acasă, Sorin Trofin și Adrian Popescu au trebuit să se întoarcă în țară.
Echipa finală a Dublei Traversări
1. Flavia IANCU – studentă la Medicină, la Iași, responsabilă cu comunicarea social media, relația cu presa. Răspunde la numărul de whatsapp 0723786312 (atenție, doar whatsapp!).
2. Andrei DUMITRU (Daz) – instructor de Scufundări Recreaționale, cu o experiență de peste 12 ani în domeniu; un pasionat al înotului în ape deschise. El se va ocupa de partea de Siguranță (Safety) și Prim Ajutor (First Aid), fiind calificat pe aceste domenii. Va realiza și filmări subacvatice.
3. Radu Simion ILEANĂ – instructor de înot, din Alba Iulia, cu peste 15 ani de experiență în domeniu. A fost ,,umbra mea” din acest an, participând la mai toate antrenamentele mele din acest an. Este un om destoinic. Aș pleca cu el până la capătul lumii. Va fi liderul echipei de suport. Se va ocupa cu alimentarea mea și cu coordonarea generală a echipei.
4. Constantin MARIA – jurnalist și freelancer. Va realiza un film documentar în coproducție. Suporter!
5. Adrian PASCU – reprezentant Allegorical Studio. Va realiza un film documentar în coproducție. Suporter!
6. Avram IANCU – înotător
Transmisii live
Din respect pentru cei 59.000 de urmăritori ai paginii de Facebook, se va transmite live la cele mai importante momente ale înotului. Se va începe, evident, cu transmisia integrală a startului.
Transmisie pe landscape (pe orizontală)
Din respect pentru televiziunile interesate de preluarea imaginilor, se va filma în acest fel, pe orizontală. Imaginile difuzate sunt la liber.
“Nițică statistică
DUBLĂ TRAVERSARE A CANALULUI MÂNECII
La momentul acesta, sunt puțin peste 2500 de oameni care au reușit traversarea pe un sens și sunt doar 37 de oameni care au reușit dubla traversare a Canalului Mânecii, în condițiile în care TOATĂ elita înotului mondial a trecut pe aici. Nume grele au eșuat în această încercare. DOAR anul acesta au încercat doi înotători să realizeze această mare performanță. Ambele tentative au fost sortite eșecului. Chiar și înotători, care au bifat cele 7 strâmtori ale proiectului Ocean Seven, au eșuat la dubla traversare a Canalului. A se vedea cazul mexicanului Antonio Argüellez, care a eșuat după 22 de ore din cauza hipotermiei.
Motivația înotului
De ce fac această tentativă? Deoarece vreau să marchez acest ARC PESTE TIMP în același loc. Simt că pot și e SINGURUL înot, în acest an, care îmi poate aduce emoția necesară fericirii, indiferent de rezultat. Mă întorc în locul care m-a consacrat.
În plus, dedic acest efort inuman, în exclusivitate, marelui meu înaintaș Avram Iancu, eroul nostru național.
Este anul oficial ,,Avram Iancu”, împlinindu-se 200 de ani de la nașterea sa și 10 ani de carieră pentru mine. Ce coincidențe frumoase! Așadar, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, Crăișorul Apelor a împlinit vârsta de 48 de ani, vârsta la care marele erou național a murit, SINGUR, pe prispa unei case.
Vă mulțumesc tuturor pentru susținere!
Simțind că inimile voastre vor bate alături de inima mea, ce va fi mult încercată în cele 36 de ore de înot, voi căpăta putere.
Dumnezeu să binecuvânteze România!” – Avram Iancu
Mulțumiri partenerilor, fără de care nu ar fi fost posibilă această acțiune:
Partener principal:
Parteneri
SNEP SpA
Primăria Municipiului Petroșani
@Banca Transilvania
Complex Montana – Straja
Emil Părău
Dupu Impex srl DZ srl Romania
Trupa ATN
Casa Alex Motru
@MCN CAFFE
Asociația DEPA
Fabulash
Club Sportiv ROKAN
VF Personal management UG
Restaurant TEI (Satu Mare)
Florian Salajeanu
Allegorical Studio
Ice World București




