glasul-hd.ro Web analytics

ActualitatePolitică

Vochiţoiu: „Nu mă mai interesează discuţiile despre alianţe”

După ce PNL a decis că nu va mai „absorbi” nici PSRO, nici UNPR, liderul judeţean al ultimului partid amintit, senatorului Haralambie Vochiţoiu, a decis să nu mai vorbească despre niciun fel de alianţe.

Decizia PNL a venit într-un moment în care, între UNPR şi PSD (aliatul tradiţional) s-a creat o prăpastie, din punctul de vedere al senatorului hunedorean. „PSD-iştii ăştia sunt nişte nenorociţi, nişte infractori”, spunea Vochiţoiu, săptămâna trecută, după ce partidul lui Dragnea a reuşit să atragă în rândurile sale şase senatori UNPR, anulând astfel şansele PNL de a-şi crea o majoritate în Senat (de fapt, aceasta fiind miza imediată a mult discutatelor fuziuni PNL cu PSRO şi UNPR).

„Ne ocupăm de electoratul nostru”

„Până acum au vorbit mai mult alţii despre UNPR. Am fost ca o bilă de biliard. UNPR nu este un vehicul stricat, tras pe dreapta, care aşteaptă să fie tractat de cineva. Pe mine nu mă mai interesează discuţiile despre alianţe politice, sau fuziuni. Singurul împuternicit să discute pe acest subiect cu liderii altor formaţiuni este preşedintele nostru, Vali Steriu. Noi, acum, trebuie să ne ocupăm de electoratul nostru. 340.000 de români ne-au votat la alegerile trecute. Cu toate dezertările, suntem şi acum al treilea grup parlamentar ca număr de membri. Avem zeci de primari, mii de consilieri judeţeni şi locali, în ţară. Trebuie să ne ocupăm de ei şi de electoratul nostru. Şi dacă UNPR-ul va merge singur la alegerile parlamentare, sunt sigur că vom trece de pragul electoral”, declară Haralambie Vochiţoiu.

Back to top button